Teatrul s-a întors acasă. Festivalul de teatru de la Buzău a ridicat, sâmbătă, cortina celei de a XII-a ediții, iar prima satisfacție pe care o simți ca spectator este legată de ospitalitatea sălii teatrului, redeschisă după ani buni de reabilitare a întregii clădirii.
La edițiile precedente, VedeTeatru a fost mutat în sala Consiliului Județean, „incapabilă“ din punct de vedere tehnic să folosească decorurile și luminile necesare unui spectacol de teatru, fapt pentru care „parfumul“ reprezentațiilor s-a diminuat mult. Sâmbătă seară, ridicarea cortinei la spectacolul de deschidere a fost similară cu o sărbătoare, asta și pentru că producția „Vania și Sonia și Masa și Spike“, de Christopher Durang, beneficiază de un decor impresionant. În plus, reducerea înălțimii scenei, în urma reabilitării, creează o legătură specială între public și actori.
Dincolo de condițiile tehnice, spectatorii au avut ocazia să vadă, în prima seară de festival, un spectacol bun, în regia lui Horia Suru, avându-l cap de afiș pe Gheorghe Visu. „Joaca matură de-a râsu’-plânsu’ autohton, în care ludicul are rolul principal în povestea celor trei surori
„Cel mai liniștitor festival din țară“
Deschiderea VedeTeatru i-a adus în fața publicului pe directorul festivalului, Marinela Țepus (fostul director al Teatrului „G. Ciprian“), și pe Emil Boroghină (director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare). Spre deosebire de anul trecut, la ediția aceasta organizatorii au revenit la ideea a două jurii, unul format din specialiști (reputați critici și oameni de teatru) și altul format din spectatori. În deschiderea evenimentului de sâmbătă, în sală a avut loc, în urma unei extrageri, alegerea spectatorilor care vor juriza. Juriul de profesioniști este compus din Emil Boroghină, Mircea Morariu (cristic de teatru), Ștefan Oprea (critic de teatru), Doina Pap (critic de teatru), Sanda Vișan (realizator tv).
„Am venit cu drag aici, în acest teatru fondat de Paul Ioachim, al cărui frate mi-a fost coleg la Institutul de Artă Teatrală, în județul unde s-a născut poate cel mai mare teatrolog, Ion Barbu, și l-a dat pe marele poet Vasile Voiculescu. Vorbeam cu colegii mei din juriu, personalități marcante, și îmi spuneau că VedeTeatru este unul dintre cele mai liniștitoare festivaluri din țară, cu un public extrem de cald și o primire deosebită. Anul acesta avem un repertoriu divers, cu mari actori, care își respectă statutul de gal[ a vedetelor
„Gaițele“ lui Dabija, un spectacol deja celebru
Duminică, în cea de-a doua seară de VedeTeatru, buzoienii au văzut deja celebru spectacol al regizorului Alexandru Dabija, „Gaițele“ de Alexandru Kirițescu (cu Dorina Lazăr, Carmen Tănase, Pavel Bartoș, Ana Maria Moldovan, Virginia Rogin etc), producție aflată pentru a doua oară în festival, care se joacă de ani buni cu casa închisă la ODEON.
În această seară, de la ora 18,00, pe scena teatrului se joacă (în secțiunea Vedeta de Mâine) spectacolul Teatrului Excelsior, „The History Boys, Povești cu parfum de liceu“, iar de la ora 22,15, în Cafeneaua Artiștilor (în aceeași secțiune) este prezentat spectacolul „Facultatea de Teatru Artă“ de Yasmina Reza, cu studenții Universității de Arte din Iași.