Geta Burducea, „unsă“ din nou inspector general de Ministerul Educației și după a doua „corigență“

   Chiar dacă a obținut „performanța” de a pica de două ori consecutiv proba scrisă a concursului pentru șefia Inspectoratului Școlar Județean, Geta Burducea a primit din nou girul Ministerul Educației de a conducea Învățământul buzoian.

   Ieri, Geta Burducea a primit o nouă delegație prin care este numită inspector general al IȘJ, după ce vechea delegație încetase la momentul concursului susținut și picat la finalul lunii trecute. Pentru a mai pune totuși batista pe țambal, reprezentanții ­Mi­nisterului Educației nu au mai eliberat, totuși, noua delegație până la organizarea viitorului concurs, așa cum se face de obicei, ci doar până la data de 1 septembrie. Oficialii din Edu­cație se pot astfel scuza că, în ciuda rezultatelor rușinoase obținute la concurs de inspectorul general în funcție, nu puteau lăsa în suspans buna desfășurare a activităților edu­caționale din Buzău, în ­pre­ajma începerii noului an școlar. Cel mai probabil însă, Burducea va primi la 1 septembrie o nouă delegație, până la data organizării noului concurs. La fel de probabil este ca Geta Burducea să își încerce și pentru a treia oară norocul la concurs, deși, în urmă cu câteva săptămâni, a declarat că nu vrea să mai audă de acest examen care a compromis-o total din punct de vedere profesional.

Contestația Ionelei Voicu, respinsă

   Totodată, contracandidata Ionela Voicu, cea care i-a scos fire de păr alb șefei IȘJ Buzău după ce a obținut cu ambele ocazii punctaj de trecere la concurs, a primit un răspuns negativ de la Ministerul Educației. Contestația prin care Ionela Voicu solicita, la proba proiectului de management, acordarea celor 49 de sutimi necesare pentru ocuparea funcției de inspector școlar general la IȘJ Buzău a fost respinsă.

   Reamintim  că la concursul pentru conducerea IȘJ Buzău, organizat pentru a doua oară la finalul lunii iulie, niciun candidat nu a fost declarat câștigător. Cel mai „șifonat“ a ieșit după examen actualul șef al IȘJ Buzău, Geta Burducea (numită cu delegație), care a reușit să se facă de râs după ce a fost eliminată pentru a doua oară chiar de la prima probă, cea scrisă. Burducea a obținut nota 6,50, punctajul minim pentru promovare fiind 7. Concursul a continuat doar pentru ceilalți doi candidați, Ionela Voicu (punctată cu 9,15) și Dumitru Săndulache (8,50). Ionela Voicu a impresionat comisia prin felul în care s-a descurcat la cea mai importantă probă. Fosta directoare a Școlii Cislău a rezolvat toate enunțurile în numai 15 minute (timpul regulamentar fiind de 30 de minute). Buzoianca a greșit la o singură întrebare la proba scrisă. A trecut și proba a doua, cea a CV-ului, dar a fost „picată” la ultima, cea de prezentare a proiectului de managementului.