Cu siguranță dacă marele Caragiale ar fi trăit astăzi ar fi fost invidios pe modul în care soarta joacă feste câtorva locuitori din orașul unde nenea Iancu avea cândva berăria, transformându-i în personaje. Decorul este unul deja cunoscut, sediul Ministerului Educației, iar piesa se află deja la al treilea act: concursul pentru șefia Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău condus încă cu delegație de Geta Burducea. Acea Geta Burducea care, precum personajul Goe, „ca să nu rămână repetent(ă) și anul/data ace(a)sta“, a primit delegație de la minister să conducă inspectoratul și după ce a picat de două ori proba scrisă a concursului. Chiar și așa însă, ieri, Geta Burducea a reușit „performanța“ de a pica pentru a treia oară consecutiv aceeași probă scrisă a concursului de la Ministerul Educației. Da, doar că de data aceasta, povestea este una melodramatică. După cum ne-a mărturisit liderul de sindicat Ion Dobre, prezent la concurs, Geta Burducea a rezolvat testul cu succes, dar a „picat“ pentru că nu a apăsat cum trebuie tasta ENTER.
„La proba scrisă, Geta Burducea a fost depunctată pentru că, la final, deși a apăsat tasta „Enter“ nu s-a trimis mailul către comisie, așa cum prevede concursul. Dânsa spune că a trimis mailul și știu că știe să folosească calculatorul… Din cauza aceasta a fost depunctată cu 2 puncte și a obținut nota 5,95 (nota minimă fiind 7)“, a declarat liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.
Contestațiile izbăvitoare
Interesant de știut este că, de data aceasta, comisia de evaluare a hotărât ca prima probă a concursului să fie, așa cum este normal, proba CV-ului. La prima probă, Geta Burducea a fost, ieri, singura care a obținut notă de trecere, în timp ce contracandidații ei, Ionela Voicu, Dumitru Săndulache și Radu Ispirescu au fost respinși. Hotărâți să conteste evaluarea CV-ului (mai ales că Voicu și Săndulache au primit note de trecere la CV dățile anterioare), contracandidații Getei Burcucea au intrat și la proba a doua, cea scrisă. Aici Ionela Voicu a obținut nota 8,35, la fel ca Dumitru Săndulache, Radu Ispirescu nota 3, iar Geta Burducea nota 5,95 (nota minimă fiind 7). De data aceasta a fost rândul Getei Burducea să mizeze pe contestație, așa că s-a prezentat și la proba a treia. Singurul care s-a dat bătut a fost Radu Ispirescu, care s-a retras din concurs.
La proba de prezentare a proiectului de management, Voicu primește nota 3,82, Săndulache 4,66, iar Burducea 9,04. Niciun candidat de la Buzău nu a promovat concursul, fiecare speră la reușita contestației!