UPDATE Cei mai buni bucătari au fost agentul principal Nicoleta Creţu, agentul şef principal Emil Oprea şi agentul şef adjunct Daniel Panciu, de la Poliţia de Proximitate.
În cadrul activităților organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliției Române, polițiștii buzoieni vor pregăti mâncare pentru persoane defavorizate.
A devenit o tradiție pentru polițiștii buzoieni ca, în apropierea unei mari sărbători, gândurile lor să se îndrepte către persoanele defavorizate.
Având în vedere că pe data de 25 martie se va sărbători Ziua Poliției Române, Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA), Secția România – Regiunea 1 Buzău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, va organiza o acțiune umanitară, ai cărei beneficiari vor fi persoanele care se află în Așezământul Social „Sf. Sava“ din localitatea Câmpeni.
Evenimentul va debuta în ziua de 17 martie, la ora 9,30, cu un concurs de gastronomie, în cadrul căruia trei echipe formate din polițiști de la mai multe structuri ale IPJ Buzău, vor pregăti un meniu de prânz, în bucătăria pusă la dispoziție de un agent economic din municipiul Buzău. Polițiștii care se vor „duela“ în ale gătitului sunt de la Poliția Municipiului Rm. Sărat, de la Poliția de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Buzău și de la Serviciul Ordine Publică de la Poliția Municipiului Buzău. Fiecare echipă va fi formată atât din polițiști, cât și din polițiste.
Deși numai una dintre echipe va fi declarată câștigătoare, concurenții vor face tot ce va depinde de ei pentru a pregăti cele mai gustoase preparate, pe care le vor servi ulterior bătrânilor și celorlalte persoane găzduite de Așezământul Social de la Câmpeni.