George Scutaru, demisie cu aplauze în Parlament

Deputatul Partidului Național Liberal George Scutaru și-a dat, vineri demisia din Legislativ, el urmând să preia funcția de consilier pe probleme de securitate al președintelui Klaus Iohannis.

 

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru onoarea de a fi fost coleg cu dumneavoastră în acest mandat și pentru onoarea de a fi fost deputat în Camera Deputaților timp de zece ani. 

Deputatul Partidului Național Liberal George Scutaru și-a dat, vineri demisia din Legislativ, el urmând să preia funcția de consilier pe probleme de securitate al președintelui Klaus Iohannis.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru onoarea de a fi fost coleg cu dumneavoastră în acest mandat și pentru onoarea de a fi fost deputat în Camera Deputaților timp de zece ani. Mulțumesc buzoienilor și celor de pe Valea Buzăului care m-au creditat și m-au votat timp de trei mandate. Mulțumesc colegilor din Comisia de apărare și președinților (comisiei, n.r.) cu care am lucrat foarte bine, domnul deputat Stănișoară, domnul deputat Canacheu și domnul Mocioalcă și, mai ales minunaților colegi liberali, colegilor mei deputați având onoarea să le fiu și lider de grup. Domnule Neacșu (liderul grupului PSD de la Camera Deputaților, n.r.), ați dat dovadă de eleganță în relația cu opoziția, domnule președinte Zgonea, vă mulțumesc și dumneavoastră pentru colaborare, și să știți că îmi voi aminti cu nostalgie chiar și de momentele când îmi tăiați microfonul", a spus Scutaru, în plenul Camerei Deputaților.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a arătat la rândul său că, prin plecarea lui Scutaru, grupul parlamentar al PNL pierde un lider foarte bun. „Am avut o relație deosebită, este un om al dialogului, rar mai găsești un om atât de tolerant. Îi mulțumesc, chiar dacă uneori îi mai tăiam microfonul”, a spus Zgonea.

George Scutaru a fost aplaudat de toți deputații prezenți vineri în sala plenului. 

 „Le mulțumesc buzoienilor pentru sprijin!”

De asemenea, cu aceeași ocazie, a demisieia sale din Parlament, fostul lider al organizației județene a Partidului Național Liberal a adresat buzoienilor o scrisoare deschisă.

Vineri, 19 decembrie 2014, mi-am prezentat demisia în plenul Camerei Deputaților din calitatea pe care o am de deputat. Demisia a fost necesară pentru că este incompatibilă calitatea de deputat cu cea de consilier prezidențial, urmând  să fac parte din echipa de la Cotroceni a domnului Klaus Iohannis, Președintele României. Este o mare onoare pentru mine să pot să-mi servesc țara din acest viitor post și să contribui la punerea în practică a proiectului Președintelui Iohannis, un om deosebit, în care milioane de români își pun atâta speranță.

Dragi buzoieni, vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră, pentru susținerea pe care am avut-o din partea dumneavoastră în cei 10 ani cât am reprezentat, ca și deputat, județul în Parlamentul României. Un gând aparte, de recunoștință, îl am pentru minunații oameni de pe Valea Buzăului, din colegiul uninominal unde am fost ales. Am reușit împreună să ducem la final proiecte, să transformăm în realitate dorințele unei comunități. Mă bucur că am reușit să pun umărul la realizarea unor obiective precum Biserica Sf. Gheorghe din centrul Nehoiului, redeschiderea Spitalului din Pătârlagele, reabilitarea drumului de acces spre Vulcanii Noroioși, reabilitarea în bună măsură a infrastructurii școlare din zonă. Sunt multe lucruri pe care le-am realizat împreună și unele pe care, din păcate, nu am reușit să le duc la bun sfârșit, cum ar fi un nou pod peste Bâsca, în localitatea Cislău, pentru că există și autorități care rămân insensibile la sesizările și nevoile comunităților.

Le mulțumesc și cu acest prilej colegilor liberali buzoieni pentru sprijin și pentru onoarea de a le fi fost coleg în toți acești ani.

Vă asigur pe toți, că indiferent unde mă vor purta pașii, în timpul acestei noi provocări profesionale, în inima mea voi purta întotdeauna amintirile frumoase ale perioadei cât am fost deputat liberal de Buzău”