Geo Potârniche, în semifinala de la Eurosexy

            *Chiar dacă ţara pe care o reprezintă a părăsit campionatul, buzoianca continuă cursa şi concurează cu Andreea Tivadar

            *În sferturile pentru cea mai sexy de la Euro au mai rămas doar opt fete

          *Chiar dacă ţara pe care o reprezintă a părăsit campionatul, buzoianca continuă cursa şi concurează cu Andreea Tivadar

            *În sferturile pentru cea mai sexy de la Euro au mai rămas doar opt fete

     Sunt colege de podium mai mereu pe la show-urile mondene, dar acum sunt rivale! Este vorba despre buzoianca Georgiana Potârniche, Mădălina Pamfile şi Andreea Tivadar, care au rămas în ultimile opt concurente pentru titlul de cea mai sexy reprezentantă la Euro. Este vorba despre competiţia organizată de o cunoscută publicaţie sportivă, în care fiecare echipă de la Euro este reprezentată de către o frumuseţe autohtonă.     Buzoianca ce reprezintă Croaţia a rămas în cursă graţie miilor de voturi care i-au fost date de-a lungul celor două săptămâni de când a debutat concursul. „După o competiţie strânsă, Grupa C a fost adjudecată de mine şi nu de colega mea, Mădălina Pamfile, aşa cum s-a aşteptat majoritatea. Dar bine că mergem amândouă în finală şi, deşi echipa susţinută de mine a ieşit din competiţia mondială, eu continui tot în grupa mea, C, din care au rămas acasă reprezentantele Italiei şi Irlandei”, a precizat mândră buzoianca. Reprezentanta Croaţiei, Georgiana,  a învins-o la voturi pe cea a Spaniei cu scorul de  5-4. Georgiana continuă lupta şi o are drept adversară acum tot pe o colegă de pe podiumurile mondene, Andreea Tivadar, care încă din prima zi de votare, 19 iunie, a devansat-o pe Geo cu câteva mii de voturi. “Trebuie să recuperez şi vreau ca toţi buzoienii să mă voteze ca să trec şi de semifinale!”, a fost rugămintea Georgianei. Votarea se poate face intrând pe site-ul dedicat concursului Eurosexy, până pe 24 iunie, când se vor stabili semifinalistele.

    

     Înainte de victorie, Geo a petrecut în club

    

     Vinerea trecută, înainte să se ştie semifinalistele, toate fetele au petrecut şi au promovat competiţia într-unul dintre cluburile de fiţe din Capitală. Îmbrăcate în şorturi, adidaşi şi tricouri mulate,  fetele “eurosexy” au ţinut o mega petrecere şi au urmărit în direct partida dintre Ucraina şi Polonia, după meci “fotbalistele” continuând dansul până dimineaţă. Singura care nu a încins atmosfera din club şi nu a oferit celor prezenţi cadouri, constând în tricouri şi mingi de fotbal a fost Mădălina Pamfile, care a fost şi este încă ocupată cu examenul de Bacalaureat, plus emisiunea în care joacă rolul de “păcătoasă” alături de  Daniela Crudu la show-ul coordonat de Dan Capatos.