„Generalulul“, omul care face diferența

   Olimpia Râmnicu Sărat a reușit să promoveze în al treilea eșalon al fotbalului românesc, după victoria cu 6 la 0 înregistrată pe terenul celor de la Avântul Valea Mărului. Absent în partida tur, când râmnicenii „au comis-o”, ­re­mizând pe teren propriu cu campioana din Galați, mijlocașul Claudiu Ionescu a fost titular în meciul retur, reușind să contribuie decisiv, prin cele trei goluri marcate, la promovarea echipei în „C”, fapt care a făcut ca Olimpia Râmnicu Sărat să câștige primul baraj după mai bine de treizeci de ani.

   Neînțelegerile dintre mij­locașul Claudiu Ionescu, cel mai experimentat jucător din lotul Olimpiei Râmnicu Sărat, și echipa râmniceană au fost rezolvate de urgență înaintea meciului retur cu Avântul Valea Mărului, din cadrul barajului de promovare în Liga a III-a. După semieșecul de pe teren propriu, scor 1 la 1 cu campioana din județul Galați, conducătorii râmniceni au înțeles importanța „generalului” în ecuația promovării în „C” și au făcut toate demersurile ca acesta să revină la sentimente mai bune.

   Oficialii echipei din Râmnicu Sărat sunt convinși că „generalul” Ionescu va continua să îmbrace tricoul râmnicenilor și în Liga a III-a, chiar dacă acesta va fi nevoit să renunțe la activitatea pe care o desfășoră la două echipe de minifotbal. Alături de Ionescu, conducătorii Olimpiei au dat asigurări că vor rămâne și din toamnă alături de echipă fundașul Bogdan Scarlat și mijlocașul Vasile Nicola, alte două piese grele din angrenajul formației.

   La sfârșitul lunii august,  Olimpia Râmnicu Sărat va disputa primul meci oficial, când va întâlni, la Buzău, câștigătoarea cupei, FC Puiești.