Generalul Grigore Baștan, evocat la 90 de ani de la naștere

Muzeul  Național al Aviației Române organizează, luni, un eveniment dedicat pionierului parașutismului

 

     Luni, 23 ianuarie, se împlinesc 90 de ani de la nașterea generalului Grigore Baștan, primul general parașutist din armata română, comandantul și omul care a reușit să coaguleze și să dezvolte această armă, alături de zeci de generații de tineri ostași sau de ofițeri, până la rang de măiestrie și, de ce nu, de artă. După cum preciza Valentina Baștan, fiica generalului, președinta Fundației „General Grigore Baștan”, militarul a optat voluntar pentru această armă la vârsta de 16 ani, în anul 1938 făcând parte din prima Companie de parașutiști înființată prin Decret regal în anul 1941, fiind ulterior angajat în luptele de la Băneasa-Otopeni pentru apărarea Bucureștiului, în august 1944.

          Provenind dintr-o familie din Basarabia, cu mulți copii, după ocupația sovietică, de la vârsta de 18 ani nu s-a mai putut întoarce acasă, părinții și surorile fiind deportați, la ordinul lui Stalin, în Siberia.

          A găsit resurse să depășească aceste momente dramatice trecând prin toate etapele carierei militare , de la simplu ostaș până la cel mai înalt grad, de general. Grigore Baștan s-a aflat la comanda Batalionului de parașutiști înființat în 1950 la Buzău, după 1964 ocupând funcții de mare răspundere în cadrul eșaloanelor superioare din structurile militate. S-a stins din viață, în condiții neelucidate, la data de 8 februarie 1983.

 

Expoziție organizată cu sprijinul buzoienilor

    

     Generalul Grigore Baștan rămâne în istorie ca primul general parașutist din armata română, ca specialistul care a elaborat, încă din 1975, cartea „Istoria parașutismului militar din România”, prima lucrare din istoriografia română care tratează exhaustiv fenomenul, apărută, sub egida fundației care îi poartă numele, în anul 1997, ca inventator al parașutelor „BG 7” și „BG 3 M”, aflate de peste 50 de ani în dotarea armatei și a aerocluburilor și, nu în ultimul rând, prin recordul stabilit la 20 august 1970, saltul de la altitudinea de 10.000 metri, din care 7.000 metri în cădere liberă, nedoborât încă, în urma căruia primește în anul 1971 titlul de „Maestru Emerit al Sportului” și gradul de general maior.                                              

          Momentul aniversar va fi marcat printr-o serie de evocări, organizate de fundația care îi poartă numele, la Muzeul  național al aviației române, prilej cu care va fi inaugurat și spațiul expozițional dedicat legendarului general Grigore Baștan, precum și la Centrul de instruire pentru operații speciale „general-maior Grigore Baștan” din Buzău.

          Manifestările au fost organizate în parteneriat cu U.M. 01951 Buzău, Asociația sportivă a parașutiștilor „șoimii” Buzău, Asociația cercetașilor Buzău, Inspectoratul Școlar județean, Primăria Buzău și Consiliul județean.