General maior dr. Nicolae Ciucă, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău, a fost numit șef al Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT). Ceremonia de predare-primire a funcției de șef al SMFT a avut loc astăzi, în prezența ministrului Apărării Naționale Mircea Dușa.
„Generalul-locotenent Mircea Savu va preda comanda Statului Major al Forţelor Terestre generalului-maior Nicolae Ciucă, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, în cadrul unei ceremonii militare desfăşurate marţi, 7 ianuarie, începând cu ora 09.00, la sediul SMFT. La activitate vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Statului Major General, comandanţi de mari unităţi şi unităţi din cadrul Forţelor Terestre”, au transmis reprezentanții Biroului de Presă al MApN.
General maior dr. Nicolae Ciucă a fost comandatul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani de la finele anului 2009 și până la începutul anului 2011, atunci când a devenit comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău.
Conducerea Diviziei 2 Infanterie Getica va fi preluată de generalul Lucian Foca, comandantul Brigăzii de Informaţii Militare, cel care a construit, implementat, modernizat şi dezvoltat structura de informaţii militare a Armatei României.