Gabriela Cristea, pregătită de lanasarea celui de-al doilea album

Cu sau fără emoții, dar pusă mereu pe proiecte. Astfel se poate descrie activitatea fostei colaboratoare a Ope­retei Române, Gabriela Cristea, care, zilele trecute, a fost anunțată că este gata de imprimarea celui de-al doilea album din carieră. Solista, care face parte dintre concurenții preselecției pentru Vocea României, de anul acesta, continuă astfel seria proiectelor care o aduc în prim plan.

„Înregistrările și proiectul în sine erau gata de câteva luni, însă definitivarea coperții, a machetei în sine și imprimarea lor au mai durat ceva timp. Acum sunt gata, le am la sediul unde îmi desfășor activitatea și nu pot decât să le mulțumesc celor de la BMP Studio pentru că au grăbit lucrurile și cel de-al doilea proiect este gata. Am primit deja solicitări de la prieteni și mai ales de la copiii și părinții cu care colaborez, de la apropiații mei, așa că zilele acestea, înainte să mă ocup de plecarea în vacanță, mă voi ocupa de distribuirea lui“, a precizat Gabriela Cristea.

Cel de-al doilea albul este intitulat „Emotions“, ca o completare a primului, de prezentare, ce a fost lansat în primăvara anului trecut, și conține nouă piese.

„Primul proiect a fost multiplicat în mai puține exemplare, a fost așa, de suflet și la vremea respectivă, fiind la început de drum cu activitatea mea cu copiii l-am intitulat așa-Fără Emoții- pentru că zilnic, elevilor mei le spuneam să nu aibă emoții la interpretarea pieselor, la urcarea pe scenă, în fața publicului. Acum au ajuns și unii dintre ei la peste un an de experiență muzicală alături de mine și au învățat că niciun artist nu cântă fără emoții, dar din acelea pozitive, ce nu au legătură cu frica, pe care le transmite publicului prin piesa pe care o cântă“, a mai specificat Gabrilea Cristea.

Promovare la emisiunile locale și în concursuri televizate

    

     Și dacă tot este gata albumul, cântăreața nu ezită ca la fiecare întâlnire cu camerele de luat vederi să își promoveze creațiile, într-o manieră unică. „Am avut ocazii, săptămâna  care a trecut, să fiu invitată în emisiunile locale și regionale, și am cântat trei dintre piesele de pe album, în special piesa <Je t’aime>, des­pre care pot spune că ar putea fi piesa mea de suflet din acest proiect. Am fost președinte în cadrul unui concurs de dans și frumusețe, unde am interpretat piesele noi, apoi într-o emisiune de weekend unde la fel, am vorbit despre album și mi s-au solicitat exemplare și     m-am bucurat. Este o mare realizare să revii acasă, să te apuci de un nou job și să te ocupi și de proiectele personale, iar în doi ani să scoți două albume. Eu, una, mă declar mulțumită“, a încheiat profesoara de muzică.