Gabriela Cristea, o profesoară mulțumită de talentul elevilor ei

  • Ultimele două săptămâni i-au adus profesoarei în palmares două trofee, șase locuri I, două locuri II , trei locuri III și premii de originalitate

   Ce nu i-a adus Iepurașul, i-au adus elevii săi! Adică o tolbă de premii și diplome, din cadrul a două festivaluri  naționale, din Ploiești și București. Este vorba despre profesoara Gabriela Cristea, care nu a avut ocazia, în pre­aj­ma Paștelui, să meargă alături de copii săi la concursurile muzicale, dar a cucerit aproape tot ce se putea cuceri după, inclusiv două trofee, la evenimentele ce au urmat după Paște.

   „Sunt foarte mulțumită de prichindeii mei, mi-au făcut o surpriză frumoasă și pot spune că Iepurașul din partea lor a fost cel mai darnic. Nu există bucurie mai mare a unui profesor decât zâmbetul și rezultatele elevilor săi , iar în cazul elevilor mei, mulțumirea  venită din partea lor a fost maximă. Și vorbesc aici de două festivaluri, cel de la Ploiești, , unde Sofia Niculescu și Theo­dora Sablienko au cucerit trofeele grupei lor de vârstă, iar ceilalți pe care îi pregătesc au venit cu cinci locuri I, un loc II și două locuri III. Cât despre cealaltă competiție de sâmbăta aceasta, de la București , elevii mei au obținut  un loc I,  un loc II, un loc III și trei premii de origina­litate și prezență scenică”, a detaliat fosta cântăreață de o­pe­retă.

Își pregătește o carte despre optimism, urcușuri și coborâșuri

   Iar între timp, între re­petiții și festivaluri, Gabriela își notează gândurile și ideile pentru un viitor proiect beletristic, ce a pornit de la o întâlnire pe care profesoara a avut-o cu buzoianca Ramona Danciu, cea care a realizat patru astfel de proiecte în ultimii ani. „Cu Ramona m-am întâlnit în cadrul unei emisiuni tv, am stat de vorbă puțin și am ajuns la concluzia că povestea mea de viață și talentul ei juralostic trebuie să se contopească. Așa că eu mi-am formulat ideile, ea le va pune pe hârtie, le va combina cum știe ea mai bine și în două-trei luni, vom avea o carte ce se va numi

     Ideea de bază va fi aceea că toți trebuie să privim cu mult optimism tot ce ni se întâmplă, să luam viața ca atare, să știm că avem mereu orizonturile deschise, numai ambiție să fie. Și să ținem cont că, din orice experiență de viață, trebuie să învățăm să aplicăm soluțiile cât mai plăcute”, a mai spus profesoara.  Ea a mai adăugat că întâmplările ei personale se vor regăsi 100% în această carte de autor, care va fi gata în vară, pe la sfârșit și cel mult în toamnă în mâinile „tuturor celor ineteresați să privească cu optimism viața!“, a transmis pe final Gabriela Cristea.