Frunzăverde: ,,Organizațiile teritoriale se vor întâlni în această săptămână pentru a stabili majorități locale“
Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal Cătălin Predoiu și vicepreședintele Partidului Național Liberal Sorin Frunzăverde
au vorbit, ieri, pentru Ziare.com, despre fuziunea celor două partide, despre care aceștia spun că va fi completă ,,cât mai curând posibil”. Cei doi lideri au precizat că astăzi are loc o reuniune a comisiei de specialitate pentru fuziune, susținând că documentele pentru finalizarea fuziunii vor fi gata cât mai repede, cel mai probabil până la 1 august.
,,Acesta este un proiect serios, solid, pe care îl pregătim cu grijă, pentru că nu avem în vedere doar alegerile prezidențiale, ci un parcurs pe termen lung, care vizează și anul 2016”, a declarat Cătălin Predoiu. La rândul său, Sorin Frunzăverde a anunțat că organizațiile teritoriale ale celor două formațiuni politice se vor întâlni în această săptămână pentru a stabili majorități locale; acesta a adăugat că fuziunea PDL-PNL este condiționată de modul în care va lucra comisia în următoare perioadă, asigurând că ambele partide sunt determinate să realizeze fuziunea ,,cât mai repede posibil”. Reprezentantul PNL a mai precizat că nu s-a discutat în comisie despre denumirea viitoarei formațiuni și nici despre posibilitatea ca Andrei Chiliman și Vlad Moisescu, excluși anul trecut din PNL, să fie reprimiți în partid după fuziune. ,,O asemenea oportunitate nu a fost luată în discuție în forurile de conducere ale PNL”, a lămurit Frunzăverde.
Candidatul comun, desemnat după stabilirea ,,profilului ideal”
La rândul său, Cătălin Predoiu a menționat că se va respecta statutul ambelor partide în procesul de unire a formațiunilor politice. Reprezentantul PDL a vorbit și despre candidatul comun la alegerile prezidențiale, spunând că acum sunt selectate firmele de specialitate care vor stabili ,,profilul ideal“ al acestuia, iar la jumătatea lunii iulie vor fi analizate în partid rezultatele.
Întrebat ce părere are despre candidatul Partidului Mișcarea Populară la prezidențiale, fostul consilier al președintelui Cristian Diaconescu, Frunzăverde a susținut că cele două partide nu au nimic în comun cu ,,candidatul lui Băsescu”, în timp ce Predoiu a spus că și Elena Udrea ar putea intra în cursa pentru Cotroceni. Însă niciunul dintre aceștia nu va fi susținut de PNL și PDL, candidatul lor comun fiind ,,singurul care va avea o șansă la Cotroceni, nicio altă formulă nu va avea succes”, conform lui Frunzăverde.