Frigiderele, la mare căutare printre hoții de fier vechi

Aceștia sunt atrași în special de componentele din cupru, care se plătesc bine la centrele de colectare

Dacă în cursul anului trecut, s-a înregistrat o creștere însemnată a numărului furturilor de subzistență, hoții fiind interesați în special de conservele de prin magaziile oamenilor și de mâncarea din frigider, anul acesta, unii dintre hoți sunt tentați de frigiderul în sine. Este vorba de această dată de hoți care fură pentru a valorifica bunurile la fier vechi, unul dintre aceștia fiind prins în flagrant în timp ce atenta la un frigider aflat pe palierul unui bloc.

          Ștefan Vasilescu este unul dintre cei care străbat străzile în lung și în lat în căutarea, fie și a celei mai mici bucăți de fier. Ca mulți alții, nu s-ar fi sfiit chiar să intre în vreo curte sau în vreo scară de bloc și să fure orice obiect metalic, dacă acesta i-ar fi stârnit interesul, și așa a ajuns să atenteze la frigiderul pe care proprietarul îl lăsase temporar pe palier.

          L-a descoperit întâmplător, în timp ce hoinărea prin oraș inspectând scările de bloc, văzând în aparatul respectiv o adevărată mină de aur, cu toate că era vorba de un frigider destul de vechi, pe care proprietarul plănuia să îl scoată la vânzare. Pe buzoianul de 31 de ani nu l-a interesat frigiderul, cât componentele metalice ale acestuia, la o examinare sumară constatând că acesta avea mai multe conducte confecționate din cupru, metal la mare căutare.

          Fără a sta prea mult pe gânduri, a trecut la dezmembrarea frigiderului, cu ajutorul unui bomfaier cu care se dotase special, reușind să taie mai multe dintre conductele acestuia, precum și alte componente metalice. Zgomotul i-a atras atenția unei locatare, care l-a spionat prin vizor și apoi a sunat la 112, anunțând că în bloc se află o persoană suspectă.

          La fața locului a fost trimis un echipaj, la sosirea căruia hoțul își terminase treaba și se pregătea să plece cu hainele burdușite de fiare. S-a întâlnit cu polițiștii pe scări și nu le-a putut explica ce căuta în bloc, fiind supus unui control corporal sumar, în urma căruia polițiștii au găsit asupra sa câteva kilograme de cupru provenind din frigiderul dezmembrat.

          În prezent, este cercetat penal pentru furt calificat, fiind făcute verificări și pentru stabilirea întregii activități infracționale.