Fragment din lemnul Sfintei Cruci adus de Mitropolitul de Neapolis și Stavroupolis, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău

   În aceste zile, Catedrala Ar­hiepiscopală „Înălțarea Dom­nului“ din municipiul Buzău îmbracă haine de sărbătoare, cu prilejul hramului.

   Ieri dimineață, 24 mai 2017, o delegație din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis, a adus la Buzău un fragment din lemnul Sfintei Cruci, care a fost așezat în a­ghias­matarul din curtea catedralei.

   Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat o slujbă de întâmpinare și a sfințit noua raclă ce conține o părticică din moaș­tele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care a fost dăruită Catedralei Arhiepiscopale din Buzău de Mitropolia de Edessa, Pella și Almopia, Grecia.

   Încă de la primele ore ale di­mineții, credincioșii s-au așe­zat la rând, pentru a se închina la moaștele Sfântului Nectarie, bucății de lemn din Sfânta Cru­ce, precum și la moaștele altor sfinți: Mucenicii Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel; Ierarhul Nifon – Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești; Ierarhul Mu­cenic Teodosie de la Mă­năs­tirea Brazi; Cuviosul Stelian Paflagonul; Ierarhul Iosif cel Nou de la Partoș – Mitropolitul Banatului.

   Acestea vor rămâne în aghiasmatarul din apropierea catedralei, până vineri, 26 mai.

   După această dată, fragmentul din lemnul Sfintei Cruci se va întoarce în Mitropolia de Neapolis și Stavroupolis, racla cu părticica din moaștele Sfântului Nectarie va fi așezată permanent în baldachinul din pronaosul Catedralei Arhiepis­copale, iar racla cu moaștele celorlalți sfinți va reveni la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului“ din incinta Centrului Eparhial.