FOTO | La CECCAR Buzău  cei mai noi profesioniști contabili au depus jurământul, iar apoi Moș Crăciun a împărțit daruri celor mici

Absolvenții examenului de aptitudini ce a avut loc în luna noiembrie au depus jurământul profesional, vineri, 14 decembrie a.c., în cadrul unei ceremonii organizate la sediul filialei Corpului Experților Contabili și Contabilelor Autorizați din Rom#nia, Buzău. Prin depu­nerea jurământului, noii membri își iau angajamentul respectării principiilor profesiei contabile, prevă­zute în reglementările organismului profesional.

Discursurile au subliniat importanța titlului profesional de expert contabil și contabil autorizat, atri­buțiile profesioniștilor contabili în dezvoltarea eco­nomiei, precum, dar și al social al acestora și rolul CECCAR, pentru sprijinirea membrilor în ceea ce privește educația, etica și controlul de calitate.

Alături de președintele filialei, ec. Gheorghe Pâsoi, de directorul executiv, ec. Adina Mărgineanu, de președintele Comisiei de disciplină, ec. Venera Cojocaru, membrii Consiliului filialei și alți invitați la ceremonie, cu emoție și încântare noii membri ai filialei au rostit jurământul profesional.

După depunerea jură­mântului de către cei mai proaspeți experți contabili, în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă cu miros de brad și colinde interpretate cu emoție de copiii din grupul folk Vali Sterian, membrii ­fi­lialei CECCAR Buzău, copiii acestora și copiii salariaților l-au întâmpinat pe Moș Crăciun care, din sacul său mare, a oferit celor mici câte un dar.