• Va purta numele celebrului Vladimir Maximillian şi va fi inaugurată printr-un festival de teatru
De ani de zile, cea mai mare sală de spectacole din municipiul Buzău a devenit doar o umbră a ceea ce era înainte de ‘89. Lipsită de căldură, cu scaune roase de vreme şi îmbâcsită de praf, sala de la Casa de Cultură a Sindicatelor avea să îngrozească inclusiv marii artiştii care au evoluat acum câţiva ani pe scena ei. Tudor Gheorghe a spus, în timpul unui concert, că pe vremuri în această sală vedea doamne îmbrăcate în rochii elegante de seară, nu cu geci pe ele, iar acum spectatorii sunt nevoiţi să treacă printr-un magazin de mobilă pentru a intra la spectacol. Maia Morgenstern avea să joace, în primăvara lui 2013, în spectacolul „Maitreyi”, reprezentaţie ce s-a dovedit un adevărat act de curaj: îmbrăcată în vestimentaţii vaporoase tipic indiene, marea actriţă tremura de frig, şi, la fiecare replică, publicul observa cum actriţei îi ies aburi din gură.
Sala de la Buzău nu a putut fi reabilitată de autorităţile locale pentru că se află în proprietatea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. De curând însă, s-a găsit soluţia salvatoare pentru a reda strălucirea de altă dată cele mai mari săli de spectacole (500 de locuri) din Buzău. Mai exact, administratorul unei business care se ocupă cu organizarea de evenimente culturale a concesionat sala de la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău pentru a o include într-un circuit, în primă fază, naţional. Sorin Tudor, noul manager al Sălii a mai preluat şi casele de cultură din Ploieşti, Tulcea şi Bucureşti. În momentul de faţă, lucrările de reabilitare a sălii sunt în plină desfăşurare, aceasta urmând să fie inaugurată luna viitoare, printr-un festival de teatru, finanţat de Primăria Buzău.
Dincolo de cel mai mare număr de locuri, sala de la Sindicate are avantajul de a deţine cea mai ofertantă scenă din municipiu, făcând posibilă instalarea unor decoruri de amploare, precum pe scenele marilor teatre din Bucureşti.
Reporter: Când se va deschide sala de spectacole în noua ei înfăţişare?
Sorin Tudor: Mă bucur că am prilejul să anunţ prin intermediul publicaţiei dumneavoastră că o instituţie de maximă importanţă în municipiul Buzău, aşa cum este Casa de Cultură a Sindicatelor, îşi va redeschide porţile către public în luna noiembrie într-o nouă haină. Clădirea va trece printr-un amplu program de modernizare, renovare şi dotare tehnică, în dorinţa de a aduce şi acest imobil în rândul marilor săli de spectacole. Obiectivul principal pe care îl am în vedere în perioada următoare constă în introducerea Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău în circuitul naţional, şi poate chiar internaţional, prin includerea în calendarul de activităţi al sălii a unor proiecte de anvergură şi a unor acţiuni culturale cu caracter festivalier ce vor avea loc aici.
Rep.: Ce presupune modernizarea sălii?
S.T.: Practic, această sală va deveni o platformă generoasă din punct de vedere cultural sau chiar un hub cultural ce va include acţiuni şi proiecte din diferite arii tematice: dans, muzică, teatru, film, educaţie prin cultură ş.a. Ţin să menţionez faptul că preluarea managementului sălii de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău reprezintă o etapă câştigată în alcătuirea unei reţele de săli de spectacole cu dotări tehnice de ultimă generaţie şi conţinut cultural de înaltă ţinută. În acest moment, deţin managementul Sălii Rapsodia din Centrul Vechi al Bucureştiului, al Casei de Cultură a Sindicatelor Ploieşti şi sunt în negocieri pentru preluarea altor câteva case de cultură din ţară.
Rep.: Am înţeles că se va asigura accesul vehiculelor către sală direct din Bulevardul Nicolae Bălcescu.
S.T.: Da, este nevoie să poată intra tirurile cu decorurile. Căutăm soluţii.
„Investiţia se va face prin contractarea unui credit bancar”
Rep.: Când este programată inaugurarea sălii?
S.T. În primul rând trebuie să vă spun că această sală va purta numele unei mari personalităţi buzoiene, Vladimir Maximillian. Inaugurarea va avea loc în luna noiembrie, cu un festival de teatru la care îi vom avea ca invitaţi pe actorii Teatrului National „M. Eminescu” din Chişinău. Festivalul „Chişinău pentru Buzău” vine cu trei mari producţii, „Steaua fără nume”, spectacol programat pe 5 noiembrie, „Balamucul Vesel”, programat pe 6 noiembrie, şi „În ochii tăi fermecători”, programat pe 7 noiembrie. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Buzău, fiind la prima ediţie, şi va deschide şirul evenimentelor de anvergură ce vor avea loc la Sala Maximilian, punctând clar tendinţele noastre ca instituţie de cultură.
Rep.: De unde se pot cumpăra biletele pentru festival?
S.T.: Intrarea va fi liberă, iar invitaţiile se vor oferi publicului începând cu data de 1 noiembrie.
Rep.: Cât veţi investi în reabilitarea acestei săli?
S.T.: Desigur că există o estimare financiară, însă imprevizibilul se află mai tot timpul în preajma acestor acţiuni, suma previzionată putând suferi modificări faţă de stadiul iniţial. Vă pot spune doar că mi-am propus să nu fac rabat şi să asigur acestei săli materialele necesare pentru a deveni un spaţiu atractiv pentru proiecte de impact şi mare vizibilitate. Investiţia se va face prin contractarea unui credit bancar.


