Peste 1.000 de elevi şi profesori din judeţul Buzău şi din ţară au participat, în perioada 15-18 noiembrie, la cea de a X-a ediţie a Festivalul de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu”.
Pentru această ediţie aniversară, organizatorii le-au propus participanţilor evenimente care să demonstreze că acest festival este un loc de întâlnire a diverselor arte şi un prilej de schimb de experienţe între elevi şi profesori din România şi din alte ţări francofone (Franţa, Belgia, Polonia). De asemenea, prin lecturile publice, concursul de teatru, spectacolul de poezie şi muzică, proiecţiile de film, atelierul de formare în limba franceză, această ediţie a festivalului a demonstrat excelenta implicare şi colaborare dintre instituţiile de cultură buzoiene: Teatrul „George Ciprian”, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Centrul Cultural „Al Marghiloman”, şi Consiliul Judeţean Buzău.
Dramaturgi străini şi reprezentanţi ai Ambasadei Franţei, prezenţi la eveniment
La deschiderea festivă a festivalului care a avut loc joi, 15 noiembrie, în sala de festivităţi a Liceului de Arte „Margareta Sterian”, au participat invitaţi din partea instituţiilor internaţionale partenere: Michel Monsauret, ataşatul de cooperare educativă de la Ambasada Franţei, Laurent Van Wetter, dramaturg belgian francofon, şi Jan Novak (DrameEducation, Polonia).
Lecturile publice din operele unor scriitori francofoni, la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, şi atelierul de practici teatrale, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, au demonstrat participarea activă a elevilor şi dorinţa de perfecţionare a competenţelor lingvistice în limba franceză, cât şi a celor interculturale.
Cu sprijinul Delegaţiei Generale Valonia Bruxelles de la Bucureşti, atelierul de formare privind tehnici teatrale pentru predarea limbii franceze a implicat 26 de profesori din judeţul Buzău, având ca scop perfecţionarea strategiilor de motivare a elevilor pentru orele de limba franceză, cât şi pentru pregătirea unor activităţi extraşcolare în domeniul teatrului şcolar. Laurent Van Wetter, dramaturg belgian francofon, şi Jan Novak, profesor din Polonia, au prezentat şi proiectul „10 sur 10”, care le va permite profesorilor să valorifice, pentru lecţiile şi activităţile în limba franceză, creaţii dramatice ale unor scriitori contemporani francofoni.
Proiecţii de film şi expoziţie foto
Sute de elevi şi profesori au fost prezenţi în cele trei seri, la sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Buzău, pentru a viziona filmele documentare cu şi despre Matei Vişniec. Realizatoare filmelor, Andreea Ştiliuc, de la TVR Iaşi, prezentă în cele trei zile de festival, a declarat că este impresionată de participarea şi de dorinţa tinerilor de a descoperi cultura şi civilizaţia franceză, prin cele trei filme: „Parisul lui Matei”, „Provenţa, paradisul posibil”, „Matei Vişniec, rege la Avignon”.
Cu ocazia Centenarului României Mari, un spectacol de excepţie de poezie patriotică şi muzică populară a fost prezentat de elevii buzoieni, vineri, 16 noiembrie, la Centrul Cultural „Al Marghiloman”. În aceeaşi locaţie a fost amenajată şi o expoziţie de fotografii inedite şi de grafică, dedicată patronului festivalului, dramaturgul Eugen Ionescu. Regizorul Mihai Lungeanu, preşedintele Societăţii Culturale „Eugen Ionescu”, Slatina, a prezentat această expoziţie şi personalitatea marelui dramaturg român, academician al Academiei Franceze.
24 de trupe concurente
La cele două secţiuni ale concursului (în limba română-17 noiembrie, în limba franceză-18 noiembrie) au participat 24 de trupe de teatru şcolar din Buzău, Vaslui, Alexandria, Cernavodă, Mediaş, Piatra-Neamt, Botoşani, Brăila, Galaţi şi Focşani. Talentul, pasiunea şi eforturile tinerilor actori şi ale profesorilor coordonatori au fost răsplătite de organizatori şi de parteneri prin premiile acordate în fiecare zi de concurs. Pentru secţiunea în limba română, elevii Şcolii Gimnaziale Pârscov (profesori coordonatori Marian Ulmeanu şi Daniela Frăţilă) din judeţul Buzău au primit marele premiu. Spectacolul „Croitoraşul cel viteaz” i-a convins pe membrii juriului că micii actori de la Pârscov merită, încă o dată, acest premiu, după ce tot ei au primit acelaşi premiu la ediţia a şaptea.
Secţiunea în limba franceză şi-a desemnat laureaţii după spectacole pline de emoţie, din dramaturgi francofoni, marele premiu fiind obţinut de trupa „L´ Espérance” de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny”, din Cernavodă (prof. coordonator Giovana Dincă).
Festivalul de Teatru Bilingv a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Centrul Cultural Francofon Buzău şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău, proiectul cultural-educaţional fiind înscris în Calendarul Concursurilor Şcolare al Ministerul Educaţiei Naţionale din România, pentru anul şcolar 2018-2019.





