Sub coordonarea prefectului Carmen Ichim și în prezența reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, Agenției pentru Protecția Mediului Buzău și Inspectoratului Județean în Construcții Buzău, astăzi a fost închis oficial depozitul neconform de deșeuri industriale periculoase (cu conținut de azbest) aparținând S.C. Fermit S.A. Râmnicu Sărat.
Costul lucrărilor (care au constat în turnarea mai multor straturi de pământ, aplicarea unei membrane geotextile impermeabile, amenajarea unui sistem de drenaj pentru apele pluviale, forarea a trei puțuri pentru monitorizarea calității apei freatice, amplasarea de borne topografice pentru determinarea tasărilor/deformărilor depozitului, împrejmuirea terenului și realizarea unui drum de acces spre depozit) se ridică la aproape 1 milion de lei și a fost suportat de firma râmniceană, potrivit reprezentanților Prefecturii.
„În continuare, proprietarul depozitului cu suprafața de aproape 2 hectare este obligat să monitorizeze și să efectueze semestrial analize cu privire la calitatea factorilor de mediu, datele urmând a fi transmise GNM-CJ Buzău și APM Buzău. Documentele privitoare la închiderea depozitului de deșeuri de azbest al S.C. Fermit S.A. vor fi transmise în cel mai scurt timp Departamentului pentru Mediu al Uniunii Europene„, susține purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Gabriel Cozma.
Reamintim că, dintre cele 68 de depozite de deșeuri neconforme pentru care România risca sancțiuni din partea Comisiei Europene, 3 depozite se află pe raza Județului Buzău (cel de deșeuri nepericuloase de la Nehoiu închis în urmă cu un an, cel al societății Fermit S.A. și cel de reziduuri petroliere al societății râmnicene Venus Oil Reg, aflată în insolvență, pentru care urmează să se demareze procedurile de închidere).


