Clubul Interact Buzău este un ONG înființat de un grup de liceeni în anul 2016, care își propune să vină în sprijinul buzoienilor prin acțiuni caritabile. Anul acesta, Interact, împreună cu Asociația „Atelierul de bine”, organizează, pe 20 decembrie, un concert caritabil pentru un caz special. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua Artiștilor, iar banii strânși din vânzarea biletelor vor fi donați unei familii care locuiește într-un grajd.
„Dorim să vă facem cunoscută situația a patru copii din județul Buzău: Vivian, de 9 ani, Mihai de 4 ani, Maria, de 2 ani și Ștefan, de 11 ani (acesta este crescut de bunica, întrucât familia nu are posibilități să-l țină). Aceștia nu au casă, locuiesc într-un grajd de animale, unde și-au făcut o cămăruță în care stau toți cinci (părinții și cei trei copii). Întrucât proprietarul spațiului s-a schimbat, actualul nu mai vrea să-i țină, așadar undeva prin primăvară vor fi dați afară. Tatăl lucrează în construcții și în mare parte când este sezon, iar mama stă cu copii. Vivian are astm si probleme cu inima. Acesta merge la toate concursurile de matematică, fiind premiat. Nu au curent electric, așa că au nevoie de un generator și tot timpul de rechizite, haine, încălțăminte și alimente (neavând curent nu au nici frigider). Mâncarea preferată a lui Mihai este pâinea cu apă minerală. Desigur, dacă cineva dispune de o casă, fie ea și bătrânească care ar mai avea nevoie de reparații, este mai mult decât de preferat“, se arată în comunicatul Clubului Interact Buzău.
De trei ani, clubul Interact organizează spectacolul „Un Miracol de Crăciun” pentru a ajuta diferite persoane aflate în nevoie. În prima ediție, donațiile primite în urma spectacolului de Crăciun au fost folosite pentru a cumpăra aparatură specială pentru copiii de la Liceul pentru Deficienți de Vedere din Buzău. Anul trecut, donații au ajuns la azilul de bătrâni „Alecu Bagdad”.
„Anul acesta dorim să organizăm un spectacol de anvergură mult mare față de anii trecuți, un spectacol prin care să promovăm artiștii locali din Buzău, dar și să putem dărui puțină fericire unor copii care merită să o trăiască în fiecare zi”, mai spun reprezentanții ONG-ului buzoian.