Ceremonie militară şi religioasă, astăzi, de ziua Armatei Române, la Monumentul „Ostaşului Erou” din localitatea Siriu, judeţul Buzău, completată de elevii şcolilor gimnaziale din localitatea Siriu cu un prezentat un spectacol literar-muzical.
După citirea mesajului prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, a ministrului Apărării Naționale, Mihai-Viorel FIFOR, comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, general de brigadă Gheorghiță Vlad a făcut câteva precizări despre luptele grele pentru apărarea teritoriului național desfășurate în timpul Primul și al Doilea Război Mondial pe raza localității Siriu de către Divizia 6 Infanterie, menționând Regimentul 34 Infanterie Constanța și Regimentul 3 Vânători, regiment comandat de locotenent-colonelul Traian Epure, care a lansat un contraatac cu Regimentul 3 Vânători, reușind să oprească avansul armatei germane. În urma acestor lupte, oamenii din zonă l-au numit pe locotenent-colonelul Traian Epure „apărătorul Văii Buzăului”.
După depunerea de coroane şi jerbe de flori la monument, Garda de Onoare a defilat în faţa asistenţei pe acordurile muzicii militare reprezentative a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.
La activitate au participat oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război, şi corespondenţi ai ma Buzău ss-media.
De la 19.15 este programată desfăşurarea unei ceremonii militare şi religioase de aprindere a unei candele şi depunerea unei flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul eroilor din Municipiul Buzău.








