UPDATE
Din primele date, un bărbat de 60 de ani, din Pârscov, care conducea un autoturism pe DN 10 către municipiul Buzău, la ieşirea din localitatea Sătuc a efectuat o manevră de depăşire şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autovehiculul părăsind partea carosabilă şi apoi răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 81 de ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
O femeie de aproximativ 70 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs în jurul orei 12.00 pe DN 10, la ieșirea din Sătuc. Victima se afla într-o Skoda Octavia al cărei șofer a intrat într-o depășire iar la revenirea pe sens a pierdut controlul volanului iar mașina a ieșit în afara carosabilului unde s-a răsturnat. Femeia aflată pe bancheta din față dreapta este singura persoană rănită. Ea a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital.


