Câteva zile ne mai despart de începutul unui nou campionat pe care nu l-a mai câştigat o echipă de tradiţie din fotbalul nostru de patru ani, ultima fiind DINAMO, în sezonul 2006-2007. Un fapt cu care ne-am obişnuit treptat şi ne-a bucurat pe cei mai mulţi dintre iubitorii de sport, cărora ne plac atât imprevizibilul, cât şi noutatea.
Câteva zile ne mai despart de începutul unui nou campionat pe care nu l-a mai câştigat o echipă de tradiţie din fotbalul nostru de patru ani, ultima fiind DINAMO, în sezonul 2006-2007. Un fapt cu care ne-am obişnuit treptat şi ne-a bucurat pe cei mai mulţi dintre iubitorii de sport, cărora ne plac atât imprevizibilul, cât şi noutatea.
Monopolul bucureştean a fost spart de o echipă clujeană, CFR, bine dirijată din umbră de potentul om de afaceri Arpad Paszkany cu portughezi cu spirit profesionist ceva mai dezvoltat la prima vedere decât cel autohton. Ultimii doi ani au fost dominaţi însă de un alt concept, acela al antrenorilor harnici, adepţi ai unui mod de lucru disciplinat ce pun accentul pe spirit de echipă. Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu şi-au făcut teamuri după chipul şi asemănarea lor şi au cucerit campionate cu echipe fără nume precum UNIREA Urziceni şi OŢELUL Galaţi, bineînţeles în premieră. De altfel, lupii ialomiţeni au spart haita repede, fondurile au secat, iar totul a rămas istorie scrisă într-un mic petic de spaţiu temporal.
Dar în ăst timp ce credeţi că făceau marii patroni bucureşteni şi nu numai ei ce preluaseră branduri mari din fotbalul nostru autohton şi le omorau încet dar sigur? Păi să-ncerc să vă aduc aminte: Mai întâi s-au bucurat că au câştigat elefantul, apoi au început să se plângă cât îi costă hrana lui, pe urmă au uitat de bucuria spectacolului din teren şi l-au creat pe al lor propriu de la televiziuni, ce i-au promovat fie din interes de imagine, că dau bine la popor, fie tot din interes, dar particular, că doar publicitatea poate lua varii forme. Şi uite-aşa am ajuns să ne uităm la fotbal fără fotbal şi la sporturi din platourile televiziunilor, pierzând contactul cu realitatea care este de fapt spectacolul din teren. Mă gândeam că am ajuns la limita acestei declaşări, dar se pare că n-am viziune în acest domeniu.
O vară a fost de-ajuns pentru ca unii să-şi omoare găinile ce făceau de bine de rău ouă, dacă nu de aur, măcar în formă de minge de fotbal. UNIVERSITATEA Craiova şi POLI Timişoara au fost ucise cu gura de către propriiI patroni, inapţi de diplomaţie şi complet afoni în muzica fotbalului. Şi, astfel, două branduri strudenţeşti rămân repetente şi departe de diploma ce se decernează anual.
Patronii bucureşteni au pus şi ei umărul la marasmul din ligă. Au reuşit în bloc să-şi părăginească leagănele unde s-au născut echipele lor. STEAUA, DINAMO şi RAPID sunt la un pas de a deveni echipe nomade. Roş-albaştrii ştiu că au totuşi un cămin în perioadele lor de pribegie, stadionul Crâng din Buzău, mereu primitor pentru trupa care lasă-n Ghencea o arenă ce a devenit o ruină dintr-un aşa-zis templu al fotbalului românesc. DINAMO părăseşte şi ea stadionul din Ştefan cel Mare, lăsând în spate o datorie de peste un milion de euro în condiţiile în care nu avea de plătit decât utilităţile, chiria fiind una simbolică. În Giuleşti, situaţia similară cu cea a alb-roşilor este tipică pentru personajul numit George Copos. Când plăteşti chirie pentru un stadion echivalentă celei a două apartamente cu două camere din Bucureşti, adică 750 euro pe lună, dar nu vrei să achiţi telefonul, apa şi lumina pentru trei ani, înţelegi de ce omul care crede că planeta se scufundă poate realiza şi conceptul tărâţelor mai scumpe decât bagheta franţuzească.
Aşa că imnul RAPIDULUI care începe cu versurile “Suntem peste tot acasă,/ Porţile ni se deschid” începe să devină realitate. Bine, dar unde-i casa? Şi dacă vor mai fi suporteri în casă? Întrebări fără noimă pentru că fotbalul românesc se joacă între patroni. La televizor!
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi