* An excepţional pentru grupa ‘97 de la Şoimii Buzău
* An excepţional pentru grupa ‘97 de la Şoimii Buzău
2011 a fost un an foarte bun pentru fotbalul juvenil buzoian, şi asta graţie performanţelor obţinute de puştii de la grupa ‘97 a Clubului Sportiv Şoimii Buzău. Grupa antrenată de Cristi Lupu, fostul tehnician al divizionarei “C”, ABC Stoicescu, a înregistrat cele mai bune rezultate, confirmând parcursul ascedent din ultimii ani. În anul care a trecut, micuţii buzoieni au participat la cele mai importante competiţii naţionale şi internaţionale din Europa de Est. În perioada septembrie 2010 – iunie 2011, grupa buzoiană a participat la Cupa Regiunilor, turneu cu scop de selecţie şi formare a viitoarei reprezentative naţionale la această categorie de vârstă. Şoimii Buzău a fost reprezentată de opt jucători: Ilie Alexandru, Adrian Staicu, Valentin Ghiţă, Liviu Ungureanu, Alin Manea, Titi Toader, Bogdan Bălan şi Răzvan Dimian). În cadrul aceleaşi competiţii, la faza finală de la Piatra Neamţ au fost prezenţi doar patru fotbalişti din cei sus enumeraţi: Toader, Manea, Ungureanu şi Ilie. Manea a primit şi titlul de “Cel mai bun jucător” fiind considerat de reprezentaţii Federaţiei Române de Fotbal unul dintre liderii acestei generaţii. Cu excepţia lui Ungureanu, cei trei buzoieni au efectuat în 2011 stagii de pregătire alături de reprezentativa naţională la Bucureşti şi Mogoşoaia. Micuţii fotbalişti de la Şoimii Buzău au participat şi la trei turnee internaţionale: Fragaria Cup (Preşov, Slovacia), unde au câştigat trofeul, Braşov Juniors Cup (Braşov, România), unde au încheiat competiţia pe ultima treaptă a podiumului şi Greece Youth Football Tournament (Salonic, Grecia), ediţie la care s-au clasat pe locul patru. În 2011, elevii lui Cristi Lupu au susţinut 56 de partide, având următoarea linie de clasament: 36 de victorii, 9 rezultate de egalitate, 11 înfrângeri şi un golaveraj pozitiv de 190 – 84. Totodată, micuţii buzoieni au jucat 12 partide internaţionale, în care au obţinut 9 victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri.