FOTBAL – GLORIA – Reunire apăsată de lipsuri

      Lotul GLORIEI Buzău s-a reunit ieri, în aceeaşi formulă în care a încheiat sezonul competiţional precedent. Singurul jucător care a plecat de la gruparea din Crâng este Dorin Semeghin.

     Din considerente financiare, planează incertitudinea asupra cantonamentului şi a programului meciurilor amicale.

      Lotul GLORIEI Buzău s-a reunit ieri, în aceeaşi formulă în care a încheiat sezonul competiţional precedent. Singurul jucător care a plecat de la gruparea din Crâng este Dorin Semeghin.

     Din considerente financiare, planează incertitudinea asupra cantonamentului şi a programului meciurilor amicale. “Vom merge la Borsec în cantonament, dacă-l plătim pe ăla de anul trecut”, a făcut haz de necaz antrenorul Mişu Ciobanu. În aceste condiţii, pentru fotbaliştii buzoieni va urma o perioadă de antrenamente pe propriul stadion.

     Legat de obiectivul echipei pentru sezonul următor, tehnicianul GLORIEI a declarat:” Va fi un sezon cu cuţitele pe masă, pentru că vor retrograda cinci echipe şi vor promova numai două. În condiţiile financiare care sunt acum la club, ar fi o ultraperformanţă să rămânem în eşalonul doi”.

     Şi în privinţa lotului cu care va începe campionatul, Mişu Ciobanu are o serie de necunoscute. „Am câţiva jucători care şi-au încheiat în această vară contractele cu GLORIA şi suntem în negocieri cu ei. Vom vedea cine pleacă, cine rămâne, iar în funcţie de asta ne vom hotărî pe ce posturi trebuie să mai aducem întăriri. Cert este că aveam neapărat nevoie de un apărător central. De asemenea, sunt o serie de fotbalişti cu restanţe salariale destul de mari, iar dacă nu se găseşte rapid o soluţie în privinţa lor, există pericolul să-şi depună memorii şi să devină jucători liberi”, a declarat tehnicianul echipei din Crâng.