După mai bine de doi ani de când un cimitir și mai multe locuințe din Nehoiu, zona Lunca Mare, au fost la un pas să fie acoperite de pământ după ce terenul a luat-o la vale, destabilizat prin tăieri ilegale de pădure, cât de curând fostul primar Florentin Lungu ar putea fi pus de instanță să explice la locul nenorocirii, pas cu pas, cum a făcut să se întâmple dezastrul.
La termenul de miercuri în dosarul în care fostul primar al orașului Nehoiu este judecat cu 9 capete de acuzare, judecătorul de caz de la Judecătoria Pătârlagele a decis ca pe 19 octombrie să fie pus în discuție, în prezența apărătorilor aleși ai inculpaților, a procedeului probatoriu cu caracter științific, respectiv expertizele și a procedeului probatoriu al cercetării la fața locului care s-a luat în discuție încă din luna februarie pentru a fi realizată.
Florentin Lungu a fost trimis în judecată în 2015 de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care au stabilit că acesta se face vinovat de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigarea angajaților de la Primăria Nehoiu la abuz în serviciu, instigare la distrugere de înscrisuri, reducerea suprafeței fondului forestier fără drept, instigare la tăiere ilegală de arbori și sustragere de arbori de pe o suprafață de teren forestier defrișat haotic și ilegal, ce a dus la producerea unei alunecări de teren care a pus în pericol cimitirul din zona Lunca Mare.
În acest dosar, fostul ales local a fost reținut la sfârșitul lui 2014, după ce fusese chemat la Ploiești de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel doar pentru o simplă audiere. Pesedistul nu i-a mai putut îmbrobodi pe oamenii legii, iar aceștia au decis să-l rețină pentru 24 de ore și apoi instanța l-a trimis în arest preventiv. Mai bine de un an el a fost în arest la domiciliu și ulterior plasat sub control judiciar de judecătorul cauzei.
Odată cu Lungu, în fața judecătorilor au ajuns și doi complici ai săi, inginerul Nicolae Petre, zis „Liță“, decedat între timp, administratorul Ocolului Silvic Privat Nehoiu, și inginerul silvic Crina Dicu, de la același ocol silvic.
Întreaga poveste este legată de punerea în posesie, cu cântec, a unui teren de 3 hectare în zona Lunca Mare care, în septembrie 2014, a început să se „scurgă“ către cimitir și locuințe, după ce pădurea a început să dispară arbore cu arbore. Inspectorii silvici au descoperit defrișări haotice și ilegale, iar o plângere ajunsă în atenția procurorilor l-a făcut responsabil de nenorocire chiar pe primarul de la Nehoiu care, după ce a pus mâna pe teren, a ras pădurea pentru a-și instala acolo o stână de capre, avându-i complici pe angajații săi de la firma pe care încă o gestionează, Prodfor, și din cauza căreia, întâiul ales al orașului a fost condamnat cu suspendare pentru conflict de interese, după ce a dispus achitarea, de către Primărie, a unor facturi emise chiar de Prodfor.
După ce moștenitorul pădurii, o anume Silvia Genovia Mocănașu, a fost pus în posesie, în 2014, pădurea de conifere a fost culcată la pământ, arbore cu arbore, cu buldozerele, iar în locul ei au apărut construcții din beton și saivane. Împuternicita presupusei moștenitoare a fost nimeni alta decât contabila de la firma Prodfor, a lui Florentin Lungu, Genica Despa. Stâna ar fi fost amenajatată chiar cu oameni și materiale de la Primărie. Au fost ridicați în pădure chiar și stâlpi de curent electric, iar când lucrurile au luat-o „la vale“ la propriu, Lungu și-a luat tălpășița.
Ce spun procurorii
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au dispus, la data de 9 decembrie 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Lungu Florentin, primar al orașului Nehoiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeței fondului forestier fără drept, instigare la infracțiunile de fals intelectual, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, tăiere și sustragere ilegală de arbori. La aceeași dată, inculpatul (aflat în stare de reținere) a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Din probatoriul administrat în cauză (…) au rezultat următoarele:
Inculpatul, în calitate de primar al orașului Nehoiu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care a urmărit obținerea pentru sine a unui folos material (respectiv intrarea în proprietatea sa a unui teren în suprafață de 3 ha). Totodată, în aceeași calitate, inculpatul a îndeplinit un act în mod defectuos prin care s-a cauzat o pagubă (în calitate de președinte al comisiei de fond funciar a semnat două procese-verbale de punere în posesie a unei persoane cu o suprafață de teren, deși avea cunoștință de faptul că acestea conțineau date nereale).
De asemenea, inculpatul a instigat angajați ai Primăriei Orașului Nehoiu și ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugă și ulterior să rescrie registre de evidență a proceselor verbale de punere în posesie, să întocmească în mod defectuos un plan parcelar, să taie fără drept și să sustragă material lemnos aflat pe terenul de 3 ha, tăiere ce a fost efectuată pentru crearea unui drum de acces către mai multe construcții ce îi aparțineau“, se preciza în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Primăria Nehoiu s-a constituit parte civilă în proces și cere daune în cazul alunecării de teren de la Lunca Mare, de care se face vinovat fostul primar, de numai 40.668,24 lei, din care 20.554 reprezintă cheltuieli efectuate de autoritățile locale cu lucrările de stabilizare a alunecării de teren din zona „La cimitir“, iar diferența reprezintă valoarea materialului lemnos de pe terenul respectiv.