Fostul primar de la Cernătești, prima noapte în Penitenciarul Focșani

Pe 31 octombrie este termen în procesul civil deschis de cealaltă fată accidentată anul trecut la Potoceni

Fostul primar al comunei Cernătești,

Valerică Șercă­ianu, își va ispăși pedeapsa de trei ani de închisoare în Penitenciarul Focșani, unde și-a petrecut deja prima noapte. El a fost ridicat miercuri după-amiază de acasă de polițiști din cadrul IPJ Buzău care au pus în executare, de îndată, mandatul emis de Parchet pe numele fostului ales local. Oamenii legii au mers la locuința lui Șercăianu, i-au pus cătușele, după care l-au transportat în arestul IPJ Buzău. Aceeași procedură a fost îndeplinită și în cazul lui Claudiu Nițu, celălalt șofer condamnat în dosarul accidentului de la Potoceni, din 2013, în care  o adolescentă de 15 ani a murit după ce a fost lovită violent de jeep-ul scăpat de sub control de fostul primar de la Cernătești.

Cei doi au petrecut o noapte în arestul IPJ Buzău de unde, joi dimineață, în jurul orei 9.30, au fost trasportați cu duba la Focșani. Primarul Șercăianu are de ispășit trei ani de detenție, în timp ce Nițu a fost condamnat la doi ani și jumătate, în cazul ambilor magistrații dispunând și interzicerea mai multor drepturi, anularea permisului de conducere pe o perioadă de trei ani și obligativitatea de a achita familiei fetei decedate daune materiale de circa 300.000 de lei. În plus, după încheierea procesului penal, se va judeca procesul civil în baza cererii depuse de cealaltă fată rănită în accidentul de la Potoceni, Mirela Jugănaru. Termen în acest dosar a fost fixat pentru 31 octombrie. Procesul a început în luna iulie, însă a fost suspendat până la finalizarea celui penal.

Valerică Șercăianu și Claudiu Nițu se fac vinovați de moartea unei fete de 15 ani și de rănirea gravă a alteia. Cele două se întorceau acasă de la școală în ziua de 21 mai 2013, când au fost lovite în plin de mașina de teren condusă de Șercăianu, care era băut.