Fostul director TVR Valentin Nicolau a murit cu câteva ore înainte de a-și lansa cartea la Buzău

Zilele Colegiului „Mihai Eminescu” Buzău au debutat ieri cu stângul. Programul evenimentului ce ar fi trebuit să se deschidă cu prezența lui Valentin Nicolau

a fost modificat din cauza decesului omului de cultură. Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost șef al Televiziunii Române, scriitor și dramaturg, a decedat, marți seară, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. El a fost dus de urgență la Spitalul Universitar, marți seară, fiind în stop cardio-respirator. Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare.     

„A fost un șoc pentru noi. Am vorbit cu asistenta lui  miercuri dimineață aceasta și am început să plângem amândouă. A fost un om deosebit, de mare cultură. Ne-am cunoscut când am publicat la editura pe care o conducea cartea <Istoria religiilor>, volum la a cărui traducere am contribuit. Vorbisem cu el încă din decembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus, să vină în Buzău pentru a-și lansa volumul <Basmania>, cartea sa de mare succes care deschide și la noi genul fantasy. În paralel cu această carte, Valentin Nicolau dezvolta un concept nou și foarte interesant, de teatru de marionete. Îmi spusese că la evenimentul ce ar fi trebuit să aibă loc miercuri, va invita mai mulți scriitori buzoieni. Moartea autorului ne-a făcut să anulăm lansarea cărții”, a declarat organizatorul evenimentului, Maria Monalisa Pleșea.

Valentin Nicolau a mai fost prezent la Buzău cu ocazia Festivalului „Capul de regizor”, în 2006. La invitația directorului festivalului, Răzvan Dincă, Nicolau a făcut parte din juriu, iar aceea ediție avea să rămână cea mai amplă ­ma­nifestare culturală găzduită vreodată la Buzău. În cadrul unui interviu acordat ziarului OPINIA, Valentin Nicolau declara în timpul festivalului că este dezamăgit de dezinteresul autorităților locale (președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu, și primarul Constantin Boșcodeală) față unui festival ce reunește nu doar actori de marcă pentru scena românească, ci și artiști veniți special din străinătate.

Cine a fost Valentin Nicolau

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preșe­dinte-director general al Societății Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formație geofizician.

Valentin Nicolau s-a născut pe 22 iunie 1960, la București. A urmat cursurile Liceului „Spiru Haret“ și apoi s-a înscris la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității București, pregătindu-se pentru o meserie în care „ai mult timp liber și nu ai șefi“, potrivit site-ului său personal.

În timpul vacanțelor a lucrat ca hamal, sondor, marinar, meditator de matematică și fizică și ca tehnician geofizician pe vase de cercetări marine. A fost „mărțișorist“, pictor, a înrămat și a vândut tablouri. După absolvirea facultății, în 1985, și până în 1990, a lucrat ca inginer geofizician, șef de echipă de prospecțiuni gravimetrice la Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice și Geofizice București (IPGG).

La câteva luni după ­Re­voluție, în aprilie 1990, Valentin Nicolau a fondat Ziarul Științelor și Călătoriilor. În același an, el și-a dat demisia de la IPGG. Editura Nemira a fost lansată în 1991 și a însemnat pentru Valentin Nicolau împlinirea unui vis, dându-i șansa de a transforma pasiunea în profesie, după cum mărturisea acesta. În scurt timp, Nemira a devenit una dintre cele mai importante edituri din România.

Începând din iulie 2001, Valentin Nicolau a devenit consilier al premierului Adrian Năstase pe probleme de cultură, educație, cercetare și tu­rism. În iunie 2002 a demisionat din funcție. Între 2002 și 2005 a fost președinte-director general al Societății Române de Televiziune, funcție din care a demisionat în iunie 2005, motivându-și decizia prin presiunile politice exercitate asupra sa și asupra TVR. În timpul mandatului la TVR, a fost membru în Consiliul de admi­nistrație al EBU (European Broadcasting Union – Asociația Televiziunilor Europene). Între 2005 și 2006 a fost vicepreședinte al Grivco – grupul de presă Intact, iar din 2006 a devenit consultant al grupului Lagardère Media pentru România. La începutul anului 2007, Valentin Nicolau a lansat editura Nemi, specia­lizată în carte pentru copii.

În iunie 2007 a devenit membru al Consiliului Național al Audiovizualului, funcție din care a demisionat după numai trei zile, acuzând Consiliul de subordonare politică. În 2007 a lansat postul de radio Smart FM, „primul post cultural privat din România“. Între 2010 și 2011 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Universitatea București.

În ultimii ani, Valentin Nicolau a desfășurat o intensă activitate publicistică. Editorialele sale sunt adunate în două volume, publicate la editura Nemira, „Dumnezeu e în sens invers“ și „România feudelor târzii“. Între timp, Valentin Nicolau a scris și teatru.