Administrația Prezindențială a început consultările cu instituțiile responsabile pentru elaborare a Strategiei Naționale de Apărare, iar prima întâlnirea avut loc marți, cu membrii Comisiei de apărare din Camera Deputaților. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, responsabil cu redactarea documentului este consilierul George Scutaru, fost deputat PNL de Buzău și fost președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal. Următoarea rundă de discuții va fi cu Comisia de Apărare a Senatului.
Între timp, Administrația Prezidențială primește de la instituții ale statului „evaluări privind riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la adresa securității naționale“, iar în procesul de definire a Strategiei, Cotroceniul va purta discuții și cu ONG-uri din domeniul securității naționale.
George Scutaru, desemnat responsabil cu redactarea Strategiei Naționale de Apărare, a fost vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. El a fost ales deputat al Colegiului uninominal 1 Buzău în Parlamentul României, din partea Partidului Național Liberal, două mandate și jumătate, în legislaturile 2004-2008, 2008-2012 și 2012-2014. A fost vicepreședinte și apoi președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal. Între anii 1993 și 1995 a fost redactor al secției „Politică Internă“ la Agenția „Mediafax“, iar apoi, corespondent ProTV și „Mediafax“ la Moscova (1995-1998). În perioada 1998-2001, a făcut consultanță politică și de imagine, în calitate de consilier de imagine al președintelui Alianței pentru România, Teodor Meleșcanu.