Un șut în spate, un pas înainte! Aceasta este zicala ce i s-a aplicat lui Grațian Smedescu, fotbalistul care s-a reorientat rapid către profesia de hair-stilist, după ce a fost dat afara de la echipă de Claudiu Niculescu. A practicat fotbalul de la zece ani și unii dintre foștii săi antrenori spun că atacantul Grațian Smedescu avea talent pe teren, însă o întâmplare nefericită l-a făcut pe cel care a fost cotat drept un fotbalist valoros al lotului Gloriei Buzău din 2010-2011 să pună ghetele în cui și să se îndrepte către o altă meserie, cea de stilist.
În urma cu trei ani, tânărul era atacant la Damila Măciuca, însă Claudiu Niculescu l-a pus pe liber, hotărând brusc că nu mai are nevoie de serviciile sale. și aici a pus punct Grațian carierei de fotbalist, așa că s-a apucat de un curs de stilist, iar după câteva luni a ajuns să se ocupe de frizura lui Daniel Niculae, a lui Horia Tecău și a lui Connect-R. ,,Am avut un gust amar atunci când Claudiu Niculescu a renunțat la mine. Sunt convins că mă puteam ridica la pretențiile lui, dacă mi se dădea șansa să arăt ce pot“, a declarat fostul fotbalist pentru cancan.ro.
Nu s-ar mai întoarce în fotbal niciodată!
La aproape trei ani de când a renunțat la fotbal, Grațian simte că și-a descoperit adevărata vocație și spune răspicat că nu s-ar mai întoarce la fotbal pentru nimic în lume.
„Până la 23 de ani, fotbalul a fost pe primul plan, dar văzând că șansele mele nu mai erau așa cum mă așteptam, din cauza sistemului și a gândirii din acest domeniu, am decis să las fotbalul pentru a aspira la un viitor mai bun. Nu îmi pare rău, nu consider că a fost un pas înapoi, din contră. Sunt mândru că pe mâna mea se lasă nume mari din sportul românesc, dar și artiști de valoare”, a recunoscut Grațian.
Tot tânărul declară că își dorește ca în următorii ani să câștige suficienți bani încât să își deschidă propriul salon sau mai mult, chiar să își ia o diplomă de profesor, pentru a le destăinui tinerilor secretele acestei meserii și povestea norocului de a se reorienta din timp către meseria potrivită.