Potrivit anunțului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), modelul și conținutul formularului 014 „Notificare privind modificarea anului fiscal” va fi schimbat.
De asemenea, modificări vor fi operate și în ceea ce privește instrucțiunile de completare ale acestui formular. Potrivit Codului fiscal, art. 16 alin. 1, anul fiscal este anul calendaristic, iar contribuabilii care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic pot alege ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar.
Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, contribuabilii vor comunica organelor fiscale competente modificarea perioadei anului fiscal în două moduri. Contribuabilii pentru care anul fiscal modificat redevine anul fiscal calendaristic, până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la data la care s-ar fi închis anul fiscal modificat, iar contribuabilii care schimbă perioada anului fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii noului an fiscal modificat.