Fonduri europene și contribuția Consiliului Județean / Începe reabilitarea termică a Spitalului Județean

Vehiculată încă de anul trecut, reabilitarea termică a Spitalului Județean va putea fi posibilă în acest an. Președintele Consiliului Județean,  Cristinel Bîgiu, a declarat ieri, că în următoarele luni vor începe lucrările de anvelopare a clădirii spitalului, investiția vizând totodată realizarea unei noi termoizolație a acoperișului și înlocuirea instalațiilor

de distribuție a agentului termic.

Lucrările vor fi realizate în cea mai mare parte cu fonduri europene. Mai exact, costul total al proiectului de reabi­litare termică a Spitalului Județean Buzău se ridică la 1,5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, iar contribuția Consi­liului Județean Buzău va fi de doar 2 la sută.

„Ieri (n.r. – miercuri) am primit aprobarea pentru reabilitarea termică a Spitalului Județean cu fonduri europene, fonduri pe care urmărim să le atragem cu proiectele depuse și datorită cărora și bugetul Consiliului Județean pe acest an va fi mai mare”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.