Râmnicu Sărat poate părea un oraş mic, însă el este plin de oameni care cântă. Ei nu cântă orice fel de muzică, ci muzică folk. şi nu de ieri-de azi, ci de peste patruzeci de ani.
Totul a început cu Valeriu Sterian. Pentru râmniceni, ca şi pentru toţi ceilalţi români, el rămâne cel mai important nume al folk-ului implicat în viaţa cetăţii.
Probabil că vă întrebaţi ce a făcut ca lucrurile să se aşeze în acest fel. Să fie oare faptul că la Râmnicu Sărat s-a născut şi a cântat Florica Cristoforeanu, o voce care a făcut carieră internaţională în muzica de operă şi operetă? Că Nenea Iancu Caragiale a publicat aici pentru prima oară povestirile „La hanul lui Mânjoală” şi „Cănuţă, om sucit”? Sau că tot aici a copilărit o perioadă Mircea Eliade, pe când tatăl său era ofiţer în garnizoana Râmnicu Sărat? Să fie oare ceva în aer, sau în apă…?
Am verificat. Dacă e ceva din belşug, pe lângă muzică, pe aceste locuri, atunci acel ceva este clorura de sodiu. Ea se găseşte din belşug în apa râului care dă nume oraşului. Prin urmare, râmnicenii sunt oameni săraţi (cu gust, adică). De la clorura de sodiu ei au căpătat o aplecare naturală către frumos, arte şi comunicare. Li s-a dus vestea: nu sunt multe oraşe din România care dau numele unui bulevard din Bucureşti.
Dacă veţi vizita vreodată acest oraş, veţi putea constata că foarte mulţi tineri au chitare şi cântă muzică folk. De câţiva ani, un om fără odihnă a adunat în preajma sa peste 30 de copii pe care îi învaţă tainele chitarei şi ale baladei. Omul se numeşte Cornel Tudose. Este referent al Centrului Cultural. Prietenii îi spun câteodată că a umplut oraşul de chitarişti. Ceea ce este un lucru foarte bun, fiindcă an de an, în luna septembrie, la Centrul Cultural se desfăşoară un festival de muzică folk pentru elevi. Şi, pentru că toate acestea trebuie să poarte un nume, li s-a spus FOLK SĂRAT.
În Râmnicu Sărat, muzica folk este la ea acasă şi pentru că, de ceva timp, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” şi nu numai, nu trece o lună fără ca un eveniment de gen să se petreacă.
Şi nu neapărat având pe afiş nume mari ale folk-ului românesc. Cu toate acestea, publicul îşi face timp şi vine să guste din folk-ul sărat ca dintr-un produs original şi tradiţional al zonei, produs în serie mică, pentru cunoscători.
Pentru acestea şi pentru multe alte motive, a apărut firesc dorinţa râmnicenilor de a crea o manifestare cu care îi erau datori lui Valeriu Sterian – un festival care să îi poarte numele şi muzica. Municipalitatea a considerat aceasta un omagiu, pe lângă acela de a-i conferi lui Vali titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Sărat, post-mortem.
Astfel, în zilele de 17 şi 18 mai 2013, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, se va desfăşura Festivalul de Muzică Folk „Vali Sterian”.