Un incendiu izbucnit ieri noapte a produs pagube de 20.000 de lei în clubul pe care acesta îl deține la Vadu Sorești. Proprietarul se află de câteva luni în arest după ce a atacat cu sabia un tânăr.
Cum un necaz nu vine niciodată singur, Alfred Băncuță, interlopul arestat în urmă cu câteva luni pentru ultraj contra bunelor moravuri și ultraj sau alte violențe, a aflat ieri că discoteca Black&White pe care o deschisese de doi ani în sediul căminului cultural de la Vadu Sorești, a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a distrus o bună parte din mobilier și alte utilități din incintă.
Băncuță închiriase spațiul respectiv de la Primăria din Zărnești acum doi ani, primarul Alexandru Lazăr declarând că acesta a făcut o investiție considerabilă, atrăgând în scurt timp mulți tineri din zonă. După cum spunea ieri dimineață unul dintre ei, nu a fost manelist cunoscut care să nu fi cântat și în discoteca din Vadu Sorești, stâlpii din comună fiind încă decorați cu afișe din care zâmbesc frumos nume grele ale scenei de gen precum Guță, Sorinel Puștiu, Vali Vijelie și alții de aceeași teapă. Clubul funcționa cu precădere în week-end, dar se mai deschidea și pentru ocazii speciale cum ar fi zilele de 1 și 8 Martie, așa că ieri ar fi trebuit să fie din nou petrecere mare.
Peste noapte însă, un fir de la instalația electrică a făcut scurtcircuit, iar flama a aprins materialul combustibil din care era construit tavanul, focul arzând mai întâi mocnit. O bucată din tavan a căzut și în incinta propriu-zisă a discotecii, iar din acel moment incendiul s-a extins, cuprinzând mesele, fotoliile îmbrăcate în piele, scena din lemn și alte bunuri aflate în interior.
În incinta căminului cultural nu era nimeni, iar din cauza geamurilor mate nu se putea vedea ce se întâmplă în interior, flăcările fiind observate de un localnic care plecase spre serviciu abia după ora 6.00. Două autospeciale de pompieri au ajuns la fața locului, omul lui Băncuță în seama căruia fusese lăsată discoteca a deschis ușile, iar focul a fost stins relativ repede, înpiedicându-se extinderea incendiului în toată clădirea. Chiar și așa, pagubele produse depășesc 200.000 de lei, flăcările distrugând 20 de metri pătrați de tavan, și mai multe obiecte de mobilier. În plus, întreg clubul a fost inundat de fum și funingine și va avea nevoie de o renovare totală, cheltuielile urmând a fi suportate de proprietar, întrucât acesta nu încheiase niciun fel de asigurare pentru locația respectivă.
Alfred Băncuță este un personaj cunoscut în lumea interlopă din Buzău, dispărând „din peisaj” În urmă cu câteva luni, după ce a fost arestat în urma unui scandal provocat într-un club din Vernești. Aflat sub influența alcoolului, acesta a atacat cu o sabie și un baston telescopic un tânăr de 26 de ani, pe care l-a băgat în spital. Ulterior, cu ocazia percheziției făcute la domiciliul său, a fost găsit un adevărat arsenal de cuțite și alte arme albe, Alfred Băncuță fiind arestat și cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri și lovire sau alte violențe.