* De mai bine de zece ani, dosarul CRPO Tulcea revine, periodic, în atenţia judecătorilor, a lichidatorilor şi mai ales a creditorilor care sunt nemulţumiţi că nu mai au „ce mulge” din ceea ce a fost înainte de 1990 una dintre cele mai mari şi mai performante flote de pescuit oceanic din lume
* De mai bine de zece ani, dosarul CRPO Tulcea revine, periodic, în atenţia judecătorilor, a lichidatorilor şi mai ales a creditorilor care sunt nemulţumiţi că nu mai au „ce mulge” din ceea ce a fost înainte de 1990 una dintre cele mai mari şi mai performante flote de pescuit oceanic din lume
Din 2001, dosarul CRPO Tulcea, mai cunoscut ca dosarul Flota de Pescuit Oceanic, revine cu ritmicitate în atenţia instanţelor buzoiene, care aşa cum declara şi preşedintele Tribunalului Buzău, la bilanţul activităţii instanţelor buzoiene din acest an, când a spus că „reprezintă piatra de moară de care tragem de zece ani”.
Peste o sută de termene la care s-au consumat tot felul de contestaţii, recuzări, scandaluri, amânări şi tergiversări au consumat timpul, banii şi nervii judecătorilor, procurorilor, lichidatorilor care şi ei s-au schimbat, dar mai ales ale creditorilor care nu se dau uşor duşi de la masa a ceea ce a constituit cea mai mare şi mai performantă flotă de pescuit oceanic din lume înainte de 1990. Ultimul termen al dosarului 1167/114/2001, în care se încearcă lichidarea fostei Flote de Pescuit Oceanic s-a consumat în 28 octombrie, prin respingerea cererii de recuzare a lichidatorului şi respectiv, de înlocuire a acestuia, de altfel, o solicitare extrem de controversată pe care instanţa buzoiană a mai respins-o şi cu alte ocazii. Un nou termen, la 12 decembrie, va solicita din nou atenţia magistraţilor instanţei, care are în atenţie zeci de volume cu documente şi aproape nimic din care să se poată recupera sumele solicitate de cei care mai speră să recupereze ceva din masa credală.
Scurt istoric
Se ştie că, până în 1989, România avea una dintre cele mai mari şi mai performante flote de pescuit oceanic din lume. În anul 1989, IPO (devenit apoi CRPO) Tulcea a adus un venit net Statului Român de peste 350 de milioane dolari. Treptat, încăpută pe mâna unor „binevoitori” din fostul Minister al Privatizării, CRPO începe să decadă. În perioada 1992-1996, compania şi-a continuat declinul, fiind devalizată de tot soiul de clienţi politici.
Jaful de proporţii şi înmormântarea acestui colos aducător de valută se petrece sub nasul FPS, în 2000, se pare, cu „ajutorul” patronul celei mai mari firme importatoare de peşte oceanic din România, şi al lui Costică Matroz, director FPS zonal Tulcea, coordonator peste alte şase judeţe. Aşa că, în 8 septembrie 2000 s-a declanşat oficial procedura de faliment.
Averea Flotei
La începutul anului 1990, Flota Română de Pescuit Oceanic număra 62 de nave, dintre care două tancuri petroliere, 12 nave frigorifice de transport şi stocaj si 49 de supertraulere. Această impresionantă flotă a fost creată pe baza înţelegerilor la nivel de politică de stat, încheiate la începutul anilor '60 cu guvernele Namibiei şi Mauritaniei. În urma acestor acorduri, România a obţinut licenţe de pescuit pentru zone care intrau în jurisdicţia celor două state africane. Schimbarea balanţei internaţionale şi transformările politice de la sfârşitul anilor '80, care au condus la căderea fostului bloc comunist şi destrămarea URSS, au afectat şi relaţiile comerciale româneşti cu statele africane. În consecinţă, licenţele de pescuit au fost condiţionate de oficialităţile mauritaniene de plata unei datorii de 1,4 milioane USD. Ultimele 9 nave de pescuit au reuşit să scape de sub arest şi să revina în ţară în 1993. La licenţa namibiană s-a renunţat şi, astfel, România a rămas cu o flotă de pescuit oceanic de proporţii, dar fără obiectul muncii. În 1998, Compania Româna de Pescuit Oceanic Tulcea mai avea 14 nave, din care zece se aflau acostate în diferite locuri pe Dunăre sau în Portul Midia iar supertrailerul „Captain BI" era arestat în portul Walvis Bay – Namibia. S-a declarat insolvenţa, s-au perindat mai mulţi judecători sindici şi mai mulţi preşedinţi ai Consiliilor de Administraţie, dar 1999 se poate considera „începutul sfârşitului” Flotei Române de Pescuit Oceanic.
Mai întâi la mâna judecătorilor din Constanţa, lichidarea Flotei se află, din 2001, la Tribunalul Buzău.