Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, Florina Stoian a fost revocată din funcție de către ministrul Educației Liviu Pop, printr-un fax trimis către IȘJ vineri seară. Alături de Stoian, aceeași soartă au avut-o inspectorii școlari generali din alte 12 județe: Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași.
Contactată telefonic, Florina Stoian a declarat inițial că, vineri, a plecat de la sediul inspectoratului școlar la ora 15.30 și, până la acea oră nu primise un astfel de fax de la Ministerul Educației. Ulterior, Stoian s-a deplasat la sediul IȘJ, în urmă cu câteva minute, unde a găsit faxul. Situația este cu atât mai ciudată cu cât Florina Stoian ocupa funcția în urma unui concurs, ceea ce îi garantează postul pe o perioadă de patru ani.
„Îl dau în judecată pe ministru pentru abuz în serviciu”
„Este adevărat, s-a primit acest fax vineri seară. Mă acuză că nu am trimis la timp un raport pe anul trecut. Invocă niște prostii. Voi vorbi cu un avocat să mă îndrept împotriva ministrului pentru abuz în serviciu. M-am săturat de atâtea presiuni. Mi-au trimis control și nu mi-au putut găsi nimic. Mi-au dat un avertisment pe care l-am contestat pentru că este o joacă de copii ce mi se imputa. Chiar dacă va rămâne valabil acest avertisment, deși nu cred, el nu poate reprezenta un motiv de revocare a mea. Rapoartele de autoevaluare se trimit pe 30 august la Minister. Nu ne-a notificat nimeni să le trimitem mai repede”, a declarat pentru OPINIA Florina Stoian.
Din punct de vedere al susținerii politice, Florina Stoian face parte din rândul inspectorilor propuși de PNL.