Ieşită din atenţia presei după ce a pierdut scaunul de şef al Inspectoratului Şcolar, Florina Stoian revine cu un anunţ bombă. PDL-ista anunţă printr-un comunicat cu titlul „Sunt în grevă japoneză”, transmis prin email, că solidarizează cu elevii buzoieni din învăţănântul profesional.
Ieşită din atenţia presei după ce a pierdut scaunul de şef al Inspectoratului Şcolar, Florina Stoian revine cu un anunţ bombă. PDL-ista anunţă printr-un comunicat cu titlul „Sunt în grevă japoneză”, transmis prin email, că solidarizează cu elevii buzoieni din învăţănântul profesional.
Astfel, Florina Stoian o pune la punct pe ministra Ecaterina Andronescu şi întregul Guvern Ponta pentru că nu s-a găsit timp de a se redacta hotărârea de guvern în baza căreia să se acorde elevilor din învăţământul profesional bursele promise prin Ordin de Ministru în luna februarie.
„12.451 elevi la nivel naţional, 336 din judeţul nostru, s-au înscris în învăţământul profesional dar nu pot beneficia de bursele promise deşi s-a constatat că există un mare interes al elevilor şi agenţilor economici pentru acest program în primul an de aplicare. Deşi au trecut deja cinci săptămâni de la începerea anului şcolar, bursele pentru elevii din învăţământul profesional nu pot fi acordate din lipsă de reglementare. Mai mult chiar, putem vorbi despre o tăcere suspectă. Guvernul Ponta nu şi-a găsit timp pentru a emite un HG care era deja redactat în minister din luna aprilie. La întrebarea firească a elevilor cu privire la această facilitate anunţată prin OM 3168 din 3 februarie 2012, singurul răspuns pe care şcoala îl poate oferi este <nu se ştie încă nimic>”, se arată în comunicat.
200 de lei pe lună
Florina Stoian lasă să se înţeleagă că această amânare a apărut pentru că propunerea legislativă vine din Guvernul trecut.
„Să conteze oare faptul că acest program a fost iniţiat de altcineva decât cei care conduc astăzi educaţia? (…) D-na ministru, la dezbaterea moţiunii, şi-a luat angajamentul ca în această săptămână să redacteze hotărârea de guvern. Învăţământul profesional care a debutat în acest an era aşteptat de elevi, părinţi şi profesori după eşecul SAM – urilor făcute şi desfăcute de d-na Andronescu. Este de asemenea rezultatul dialogului centrat pe construirea de soluţii împreună cu mediul de afaceri. Nu există nicio comunicare oficială pentru elevii din învăţământul profesional. Un lucru este cert: ar fi greşit să se renunţe la bursa instituită pentru susţinerea elevilor şi implicit a familiilor acestora în situaţia în care au optat pentru dobândirea unei meserii prin programul <Alege-ţi drumul!> numai pentru că a nu ai avut tu această idee”, se mai arată în comunicat.
Prevederea legală la care face referire buzoianca este art. 22 din OM 3168 ”(1)Elevii care optează pentru învăţământul profesional reglementat prin prezenta metodologie pot beneficia de susţinere financiară prin programe naţionale de protecţie socială, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu prevederile legale. (2)Pe durata pregătirii practice organizate la operatorul economic/instituţia publică, partenerul de practică poate acorda sprijin financiar elevilor, în condiţiile legii”. Este vorba despre o bursă de studiu lunară în cuantum de 200 de lei.