Fiscul detaliază procedura de restituire a taxei auto

Administrația Județeană a Finanțelor Publice detaliază procedura de restituire a taxei auto, ca urmare a proceselor câștigate, cu soluții definitive. Plata se va realiza pe parcursul a cinci ani calendaristici, câte 20% pe an.

Șoferii care au obținut în instanță restituirea sumelor achitate pentru taxa auto își vor primi banii eșalonat, pe parcursul a cinci ani, 20 % în fiecare an. Așadar, cei care au obținut în instanță o decizie favorabilă în anul 2014, își vor primi banii integral abia în 2019. În Monitorul Oficial nr. 454/20.06.2014  a fost publicat ordinul privind procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, privind restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și conținutul formularelor necesare. Astfel, șoferii care, în baza unei hotărâri judecătorești executorii, au dreptul la restituirea sumelor achitate cu titlul de taxă pe poluare, vor depune o cerere la organul fiscal competent,

respectiv Administrația Jude­țeană a Finanțelor Publice Buzău. La cererea de restituire trebuie anexată hotărârea judecătorească, în copie legalizată, precum și actul de identitate. Cererea, însoțită de documentele cerute, se poate depune la registratura organului fiscal competent sau se poate transmite prin poștă, cu scrisoare recomandată. Cererile de restituire depuse se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se va efectua conform graficului stabilit de Admini­strația Fondului pentru Mediu.

Cum se face plata

Plata sumelor prevăzute se va realiza pe parcursul a cinci ani calendaristici, câte 20% pe an din valoarea acestora. Pentru prima tranșă anuală, perioada de restituire este luna următoare datei comunicării graficului, de către Administrația Fondului pentru Mediu, organului fiscal competent. Următoarele tranșe anuale, explică finanțiștii, vor fi plătite în luna aprilie a fiecăruia din următorii patru ani, pentru cererile de restituire depuse în primul semestru al fiecărui an, și luna noiembrie a fiecăruia din următorii patru ani, pentru cererile de restituire depuse în cel de-al doilea semestru al fiecărui an. Tranșa anuală reprezintă cota-parte de 20% din taxa pe poluare, din cheltuielile de judecată, precum și din alte sume stabilite de instanțele judecătorești. În cazul contribuabililor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară în cont, iar în cazul contribuabililor persoane fizice, restituirea se efectuează fie în contul bancar indicat de aceștia, fie în numerar la ghișeul Trezoreriei Statului.

Taxa de poluare, declarată ilegală la începutului anului

În luna martie a acestui an, ca urmare a deciziilor favorabile câștigate în instanță de șoferi, Guvernul a stabilit, prin OUG nr. 8/2014, că taxa auto instituită în urmă cu doi ani poate fi recuperată de cei care au plătit-o. Ordonanța Guvernului a fost urmare a deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care, în februarie 2014, a declarat ilegală taxa auto din 2012.  CJUE a stabilit atunci că taxa de poluare contravine reglemen­tărilor europene, iar românii nu pot plăti o taxă pentru o mașină achiziționată din Uniunea Europeană, deoarece România este deja stat membru. Însă până la publicarea, zilele aceastea, în Monitorul Oficial a procedurii de plată, nu exista o modalitate concretă pentru șoferi de recuperare a sumelor plătite cu titlul de taxă auto.