Firmele de repartitoare, ameninţate cu suspendarea licenţei

* Mai au la dispoziţie câteva zile pentru a se achita de obligaţiile ce le revin prin contractul încheiat cu Uniunea Asociaţiilor de Proprietari

* Mai au la dispoziţie câteva zile pentru a se achita de obligaţiile ce le revin prin contractul încheiat cu Uniunea Asociaţiilor de Proprietari

O întâlnire ce a avut loc zilele trecute între reprezentanţii RAM, cei ai OPC, ai Uniunii Asociaţiilor de Proprietari şi cei ai firmelor de repartitoare din municipiu s-a lăsat cu un ultimatum lansat de UAP la adresa societăţilor care nu şi-au respectat angajamentele luate pentru o repartizare corectă a consumului de energie termică.

            A fost a doua întâlnire de acest gen din acest an, la prima firmele de repartitoare luându-şi angajamentul în faţa preşedintelui ANRSC ca, până la 1 octombrie, să se achite de unele obligaţii ce au fost stabilite de comun acord pentru ca beneficiarii să nu se mai plângă că le sunt încărcate în mod nejustificat facturile la energie termică. Astfel, până la data respectivă, firmele în cauză trebuiau să aibă stabilite la nivelul municipiului puncte de lucru şi să finalizeze inventarierea tuturor repartitoarelor din apartamente, a sigiliilor acestora şi a corpurilor de încălzire montate suplimentar. De asemenea, tot până la 1 octombrie trebuiau montate în subsolurile blocurilor repartitoare martor pentru calculul căldurii pe spaţii comune.

            În cadrul întâlnirii de zilele trecute, firmele au făcut o dare de seamă în privinţa realizării obiectivelor sus-amintite, ocazie cu care s-a stabilit că unele din ele nu şi-au respectat pe deplin angajamentele până la data limită.

            Astfel, firma „Elsaco” şi-a stabilit punctul de lucru, a inventariat 90 la sută din cele 8.000 de repartitoare şi a montat 153 de repartitoare martor în subsolul blocurilor, dintr-un total de 175 de blocuri. În acest timp, firma „Techem” a finalizat inventarierea repartitoarelor, are punct de lucru, dar mai are de montat 14 repartitoare martor din totalul de 18. „Debitron”-ul are punct de lucru, dar nu a inventariat decât 30 la sută din cele 5.000 de repartitoare şi mai are de montat 50 la sută din repartitoarele martor. În fine, firma „Ista”, care are un punct de lucru cu program de două ore pe zi şi un salariat care nu are ca atribuţii decât înregistrarea reclamaţiilor, nu a făcut niciun fel de inventariere şi nu a finalizat montarea repartitoarelor martor.

            UAP va sprijini asociaţiile care doresc să acţioneze în instanţă firmele de repartitoare 

            Reprezentanţii UAP speră ca situaţia din teren să fie conformă cu cea declarată, iar lucrurile să nu stea mai prost decât par. Au hotărât să le mai acorde firmelor de repartitoare un răgaz de câteva zile, până la 1 noiembrie, pentru ca acestea să-şi ducă la îndeplinire angajamentele pe care şi le-au asumat. „Dacă nici până la această dată nu vor înţelege să se achite de obligaţiile ce le revin prin contract, UAP va proceda în consecinţă. Mai exact, vom centraliza toate nemulţumirile legate de repartizarea incorectă a consumului de căldură şi le vom trimite preşedintelui ANRSC, pentru ca firmelor respective să le fie ridicate licenţele de funcţionare. De asemenea, UAP va sprijini asociaţiile de proprietari care doresc să acţioneze în instanţă firmele de repartitoare, în situaţia în care acestea aduc prejudicii locatarilor”, a declarat Gheorghe Tănăsescu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Buzău.