Doar cinci sancţiuni au aplicat inspectorii IJC în urma 274 de controale efectuate
Deşi au fost stabilite iniţial 165 de controale pentru trimestrul II al anului în curs, Inspectoratul Judeţean în Construcţii (IJC) Buzău a derulat 274 de asemenea acţiuni de verificare la obiectivele în lucru de pe raza judeţului.
Doar cinci sancţiuni au aplicat inspectorii IJC în urma 274 de controale efectuate
Deşi au fost stabilite iniţial 165 de controale pentru trimestrul II al anului în curs, Inspectoratul Judeţean în Construcţii (IJC) Buzău a derulat 274 de asemenea acţiuni de verificare la obiectivele în lucru de pe raza judeţului.
Cele mai multe controale au vizat lucrările aflate în diverse stadii de execuţie, urmate de supravegherea pieţei materialelor de construcţii şi a laboratoarelor, disciplină în urbanism, precum şi verificări determinate de reclamaţiile primite pe adresa instituţiei.
Astfel, controalele inspectorilor în construcţii au vizat în ultima periodă lucrările de modernizare la Popasul Merei, a unei pensiuni turistice de la Mierea, precum şi cele aflate într-o etapă avansată de la Complexul hotelier Pietroasele din municipiu.
Tot în municipiu, inspectorii IJC au desfăşurat acţiuni de verificare la un nou centru administrativ aflat în execuţie, respectiv o clădire P+4.
Printre şantierele vizate de verificările IJC Buzău s-au numărat cele unde se realizează clădiri industriale, precum un nou complex de creştere pui la Dulbanu, halele de vinificaţie de la Săhăteni şi fermele de suine de la Rm Sărat şi Bariera Brăilei.
În ceea ce priveşte clădirile din sistemul de învăţământ, inspectorii IJC au făcut controale la lucrările de reabilitare de la Liceul pentru Deficienţi de vedere din municipiu, construcţiile la bazele sportive de la Calvini, Siriu, sala de sport de la Breaza, noile şcoli de la Tisău şi Grăjdana, grădiniţele în lucru de la Săpoca, Racoviţeni, Rm Sărat.
O altă categorie de şantiere verificate de inspectorii în construcţii sunt şi cele pentru realizarea unor obiective industriale în judeţ, precum ridicarea parcurilor eoliene de la Topliceni şi Grebănu, amenajarea hidroenergetică a Barajului Surduc- Nehoiaşu şi regularizarea râurilor la Bâsca Chiojdului şi Bâsca Roziliei.
De asemenea, au fost verificate în această perioadă lucrările de modernizare a drumului de la Cătina, podeţele de la Mărgăriteşti, alimentările cu apă de la Tisău, Vadu Paşii, Luciu şi Amaru, canalizările efectuate la Gura Teghii, Cislău, Mărăcineni şi Breaza.
În pofida numărului mare de acţiuni de control desfăşurate, sancţiunile pentru neregulile depistate au fost în număr extrem de redus, în acest sens, ing Adrian Hernic, inspector-şef în cadrul IJC Buzău, explicând că este vorba despre “o schimbare de optică în ultimul timp. Pe piaţă au rezistat doar firmele serioase, aici având un rol important şi controalele ITM. Se lucrează din ce în ce mai bine, mai corect, majoritatea sunt fime care au sistemul calităţii, agreate ISO”. În total, pe trimestrul II al anului în curs, inspectorii IJC au taxat deficienţele constate cu doar cinci sancţiuni care însumează 80 de milioane lei vechi, trei în domeniul calităţii în construcţii, iar două, cele mai consistente, pe urbanism. Totodată, inspectorul-şef al IJC Buzău a avertizat că valoarea redusă a amenzilor de acum nu se va mai menţine, sancţiunile urmând să devină mult mai drastice, pentru a descuraja nerespectarea legislaţiei în domeniu.