Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Buzău cheamă, mâine, 13 aprilie, toți agenții economici să se implice în procesul de organizare a noului sistem de învățământ profesional dual. Acest nou tip de învățământ presupune ca operatorul economic să cofinanțeze clasele, fiecare elev urmând să primească o bursă de câte 200 lei de la stat și de la societatea comercială, aceasta din urmă asigurând și locul de practică pentru cursanți.
Clasele de învățământ profesional dual vor fi înființate doar la cererea expresă a operatorilor economici; de aceea, toți reprezentanții de firme aflați în căutare de forță de muncă sunt așteptați mâine, 13 aprilie, de la ora 10,00, la Liceul „C. Nenițescu“, să își exprime în scris solicitarea de școlarizare, pe anumite calificări, solicitări care se trimit direct la Minister, la Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic.
*
Lunga istorie a școlii profesionale românești s-a terminat prin dispariția ei totală, în 2009. Ecaterina Andronescu, pe atunci ministru al Educației, considera mult mai importantă ocuparea locurilor la facultățile particulare apărute peste noapte, chiar dacă cei care deveneau studenți erau departe de nivelul cerut de o universitate serioasă. Dovadă, la scurt timp diplomele de absolvire au provocat un adevărat scandal la nivel național. Decizia de a opri cifrele de școlarizare ale Școlii de Arte și Meserii, după principiul „eu te-am făcut, eu te omor!“, s-a dovedit a fi una care servea doar clientelei politice din conducerile facultăților fantomă, iar repercusiunile au fost grave.
Astăzi, lipsa electricienilor, a strungarilor, sudorilor sau a instalatorilor este o dovadă a eșecului politicilor educaționale autohtone care au preferat formarea teoreticienilor inutili, în licee și universități, în favoarea deținătorilor de meserii adevărate.
Ca o soluție de ultimă oră, Ministerul Educației introduce sistemul de învățământ dual, a cărei metodologie a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.
De ce sistemul este benefic pentru agenții economici
Este vorba despre preluarea unui sistem practicat cu succes în Germania, un mecanism de gestiune și implementare a pregătirii profesionale cu dublă autoritate, în care pregătirea specialiștilor este planificată și realizată atât de către școlile formale cât și de viitorii angajatori, folosind resurse umane și materiale din ambele tipuri de instituții. Dacă ținem cont și de faptul că în sistemul dual elevii au contracte cu firmele în care vor fi integrați pentru învățarea practică, avantajele sistemului sunt clare: forța de muncă este pregătită exact pentru nevoile, uneori anticipate, ale angajatorului, iar elevul are la absolvire un loc de muncă asigurat.
Altfel spus, angajatorii au posibilitatea de a-și forma singuri forța de muncă, eliminând astfel riscurile de a face compromisuri, încadrând angajați fără calificarea necesară.
Învățământul dual asigură oportunități sporite de educație și formare profesională pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică. Prin aceste contracte, operatorii economici se angajează în pregătirea elevilor, acordarea burselor la nivelul celor acordate din fonduri publice și a altor cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor. Astfel, contractul de parteneriat se încheie între unul sau mai mulți operatori economici sau între o asociație/un consorțiu de operatori economici, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea școlară și stabilește condițiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților, precum și costurile asumate de parteneri. Contractul individual de pregătire practică se încheie între elev, respectiv părintele/tutorele sau susținătorul legal al elevului minor, operatorul economic și unitatea de învățământ și stabilește drepturile și obligațiile părților implicate.
Probe de admitere doar dacă se depășește numărul de locuri disponibile
Noutatea învățământului dual constă în faptul că permite realizarea de clase separate de învățământ profesional, cu persoane de peste 18 ani.
Potrivit metodologiei, „pot opta pentru învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, elevii înscriși în clasa a VIII-a și absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare“.
De asemenea, se precizează în metodologie că doar „în cazul în care numărul de candidați depășește numărul de locuri disponibile, se organizează probe de admitere“.
*
„Îi așteptăm joi pe toți agenții economici care vor să își formeze o forță de muncă bine pregătită, în conformitate cu nevoile lor. În funcție de solicitările agenților economici din Buzău, noi vom trimite la Ministerul Educației listele cu specializările căutate pe piața buzoiană. Pe data de 21 aprilie vor fi aprobate clasele de școlarizare cu specializările cerute. Deocamdată, această formă de învățământ nu ține cont de un număr strict de absolvenți. Se pot înscrie inclusiv absolvenți de clasa a VIII-a din seriile anterioare. Acești elevi urmează să învețe meserii în sistem dual, alături de agenții economici. Partea teoretică va fi efectuată la școală, iar cea practică la respectivele unități economice. În anul trei de studiu, 70% din activitatea elevilor se va desfășura la agenții economici, fiind ca și angajați acolo. Cursanții vor primi și bani, 200 lei de la stat și cel puțin 200 lei de la agenții economici. Îi așteptăm joi, la ora 10,00, în amfiteatrul Liceului C. Nenițescu, pe toți agenții economici din Buzău aflați în căutare de forță de muncă“, a declarat inspectorul general al IȘJ Buzău, Florina Stoian.
La ședința de mâine, de la Liceul „C. Nenițescu“ (str. Transilvaniei, nr. 134) va fi prezent și Florin Mărginean, coordonator regional pentru învățământul profesional și tehnic, regiunea de Dezvoltare Regională de Sud-Est.