Finala Cupei Mondiale la minifotbal, arbitrată de buzoianul Cezar Ionescu

  • România a fost eliminată în optimi

   Arbitrajul buzoian se poate mândri cu o performanţă fără precedent, atinsă de curând de fostul central de Liga I, Cezar Ionescu. Arbitrul buzoian, care va împlini în ianuarie anul viitor 40 de ani, a condus recent, în Tunisia, finala Campionatului Mondial de minifotbal, disputată între reprezentativele Cehiei şi Mexicului şi încheiată cu victoria europenilor

   (3-0), noii campioni mondiali. Deşi arbitrajul buzoian a dat, de-a lungul timpului, nume de referinţă, precum profesorul Cristian Teodorescu şi Marian Dorobanţu, actualul preşe­dinte al Comisiei Jude­ţene de Arbitri, ambii purtători ai ecusonului FIFA, şi, mai recent, pe Mihaela Gomoescu-Ţepuşă, nimeni n-a mai condus vreodată o finală de Cupă Mondială sau Campionat Mondial. În Tunisia, acolo unde România a dezamăgit, fiind eliminată încă din faza optimilor de finală, de către reprezentativa Senegalului, la loviturile de departajare, Cezar Ionescu a mai arbitrat alte opt partide şi a fost unul dintre cei şase arbitri europeni aleşi pentru turneul final. Performanţa lui Cezar Ionescu a reprezentat un motiv de mândrie şi pentru Federaţia de Minifotbal din România, care, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, S-a transmis ,,Sincere felicitări pentru modul impecabil în care a oficiat la finala Cupei Mondiale din Tunisia dintre echipele naţionale din Mexic şi Cehia. Bravo Cezar, suntem mândri de tine!”. 

18 meciuri în septembrie şi în Liga Campionilor

   La începutul lunii septembrie, Cezar Ionescu şi Cristi Fliter au reuşit un adevărat tur de forţă. Cei doi arbitri buzoieni au fost delegaţi în Liga Campionilor de minifotbal, competiţie desfăşurată sub forma unui turneu final, care a avut loc în Slovenia şi a reunit la start 76 de echipe. Dovadă a aprecierii de care s-au bucurat, Ionescu şi Fliter au fost delegaţi la nu mai puţin de 18 meciuri!