* Gloria Buzău câştigă la limită duelul cu FCM Bacău, graţie reuşitei semnate de fundaşul Ionuţ Filip
* Gloria Buzău câştigă la limită duelul cu FCM Bacău, graţie reuşitei semnate de fundaşul Ionuţ Filip
*Victoria cu “lanterna roşie” duce Gloria departe de “nisipurile mişcătoare”
Gloria Buzău a reuşit să câştige a doua partidă consecutiv disputată pe teren propriu, în cadrul Ligii secunde la fotbal. Fotbaliştii antrenaţi de Mihai Ciobanu au învins in extremis ocupanta ultimului loc FCM Bacău, în primul meci al etapei a IV-a. Pe fondul unui joc plictisitor, fundaşul buzoienilor Ionuţ Filip a reuşit să înscrie unicul gol al partidei în minutul 88, gol care a ţinut toate cele trei puncte la Buzău. Mihai Ciobanu, tehnicianul grupării din Crâng s-a declarat mulţumit de faptul că elevii săi au reuşit să obţină toate cele trei puncte puse în joc. Din păcate, antrenorul buzoienilor nu a fost la fel de mulţumit şi de jocul echipei. În tabăra adversă, Ghiţă Poenaru este de părere că elevii săi sunt urmăriţi de ghinion, la fel ca în toate partidele disputate în actuala stagiune. Ultima ispravă a eleviilor săi a fost comisă de Andrei Lozneanu. Fundaşul central al băcăuanilor, inclus în primul 11, s-a accidentat înaintea partidei, după ce a simulat câteva sărituri al cap şi a lovit tavanul. Lozneanu a fost transportat la Spitalul Municipal Buzău, unde i-a fost aplicat un bandaj şi trei copci.