Fiica „Melcului“ râmnicean al lui Dragnea a fost subalterna lui Boc, Băsescu, Ponta și Cioloș

   La fel de discretă ca și tatăl său, râmniceanca Ioana Gheor­ghiaș, fiica lui Mugurel Gheor­ghiaș, poreclit „Melcul“ – fost coleg, în studenție, de cămin și de trupă rock cu președintele Partidului Social Democrat, Li­viu Dragnea – lucrează în Ministerul Afacerilor Externe, fiind membru al Corpului Diplomatic. Înaninte de a penetra această lume, ea a fost subalterna lui Emil Boc, Traian Băsescu, Victor Ponta și Dacian Cioloș, scrie cotidianul „România Liberă“.

   Cariera Ioanei Gheorghiaș în administrația publică începe în 2011. În șase ani, ea a fost angajată a Palatului Cotroceni, pe vremea când președinte era Traian Băsescu, dar a ocupat funcții publice și în guvernările Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta și Dacian Cioloș. În ciuda perioadelor lungi în care a lucrat la stat, fiica acționarului râmnicean al Tel Drum – firma de casă a lui Liviu Dragnea cât acesta a condus Prefectura și Consiliul Județean Teleorman – a reușit să se țină departe de ochiul indiscret al presei. Până săptămâna trecută, când „Rise Project“ a publicat primul episod al anchetei „Dragnea, fortăreața din Brazilia“, în care apar informații detaliate despre afacerile acestuia cu Mu­gurel Gheorghiaș. La scurt timp, fiica sa, Ioana, și-a sters pagina de Facebook. De altfel, ea a refuzat să intre în dialog cu „Ro­mânia liberă“, mailul trimis de reporterul acestui cotidian pe adresa sa de serviciu rămânând fără răspuns.

   Ministerul Afacerilor Exter­ne (MAE) a dat curs parțial solicitării „României Libere“ de a furniza informații despre activitatea Ioanei Gheorghiaș, pe motiv că unele nu sunt de interes public: „Structura de încadrare, sarcinile de serviciu reprezintă elemente ale dosarului profesional ale salariatului și nu reprezintă o informație de interes public în sensul Legii nr. 544/2001 (…) Potrivit art. 5 alin. (5) lit. l) din HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcționarilor publici, dosarul profesional al salariatului este confidențial, la acesta având acces persoanele și autoritățile expres menționate de dispozițiile art. 11 și art. 12 din actul normativ pre-citat“. Singura infor­mație concretă furnizată de MAE este aceea că Ioana Gheorghiaș „este angajată în Ministerul Afacerilor Externe pe o funcție diplomatică, ca – urmare a promovării concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al – României (2014-2015)“.

Traseu profesional

   „România Liberă“ a reușit, însă, să refacă traseul profesio­nal al fiicei acționarului râm­nicean al Tel Drum consultând declarațiile de avere și de interese depuse de-a lungul timpului. Primele documente de acest tip sunt datate 1 iulie 2011. În acel an, Ioana Gheorghiaș s-a angajat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), organism în structura Guvernului Emil Boc, pe funcția de „consilier la cabinetul mi­nis­trului“. La acea vreme, DAE era condus de Bogdan Mănoiu, care avea rang de ministru. În septembrie 2011, Departamentul s-a transformat în Ministerul Afacerilor Europene, condu­cerea instituției fiind preluată de Leonard Orban, actual consilier prezidențial.

   La scurt timp, ea s-a angajat la Palatul Cotroceni, în mandatul lui Traian Băsescu. În aprilie 2012, ea a depus decla­rații de avere și de interese în calitate de consilier în cadrul Direcției Relații Internaționale și Afaceri Europene, unde șef i-a fost tot Bogdan Mănoiu. Potrivit unor surse din mediul politic, Ioana Gheorghiaș a lucrat în cadrul Administrației Prezidențiale până în septembrie 2012, când Traian Băsescu a re­venit în funcția de șef al statului, după suspendarea sa în Parlament, din luna iulie a aceluiași an.

   La începutul lui 2015, intră prin concurs în Corpul Diplomatic și se angajează în Ministerul Afacerilor Externe, în ca­drul Direcției de Armonizare Legislativă, ea fiind de formație jurist. Potrivit unui articol pu­bli­cat de gazetaromaneasca.com, a participat la „Diaspora Estival“, eveniment desfășurat la Eforie Nord, în cadrul căruia a prezentat Serviciul SOLVIT, „un serviciu de asistență juridică gratuită pus la dispoziția românilor din zona UE“.

   În 21 decembrie 2015, de­pune primele declarații de avere și interese ca angajat MAE în calitate de secretar III, însă în cadrul Direcției Europa Occidentală și Europa Centrală (DEOEC).

Fiică de om de afaceri potent financiar cu avere moderată

   Averea Ioanei Gheorghiaș este relativ modestă, în ciuda faptului că este fiica unui om de afaceri potent din punct de vedere financiar. O vreme, a fost asociat unic și administrator al firmei RS Brokerasist SRL, specializată în comercializarea de asigurări, cu sediul în Râm­nicu Sărat. Activitatea firmei a fost suspendată în 11 ianuarie 2012, la șase luni după ce s-a angajat în administrația publică centrală, și lichidată trei ani mai târziu, în 20 martie 2015.

   În prima sa declarație de interese, din 1 iulie 2011, a men­ționat dividende în valoare de 15.200 de lei de pe urma activității acestei firme, alături de venituri din salarii în cuantum de 1.260 lei. Până în 9 aprilie 2012, averea sa nu suferă mo­di­ficări semnificative. La această dată apar însă două noutăți. Prima: contractarea unui împrumut de 7.000 de euro de la SC Domisisi Construct SRL, scadent în august 2012. A doua: un loc de parcare subteran, de 13,55 metri pătrați, în București, dobândit prin cumpărare în cursul aceluiași an. În aceeași declarație, la capitolul „Venituri“, Ioana Gheorghiaș men­ționează venituri salariale de 13.150 lei și dividende de 16.800 lei. Acestor sume se a­daugă 369 de lei venituri sala­riale de administrator al RS Brokerasist SRL și 245 de lei, de la Patronatul Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.

   Între 4 septembrie 2012 și 21 decembrie 2015, fiica acționarului Tel Drum nu a mai depus declarații de avere și de interese, pentru că nu a mai ocupat funcții publice. În cele de la finalul anului 2015, a declarat venituri sa­la­riale încasate de la MAE de 37.700 lei. În data de 30 mai 2016, Ioana Gheorghiaș mențio­nea­ză un teren intravilan de 3.200 de metri pătrați, localizat în sat Coțatcu, comuna Podgoria. Ea declară că este unic proprietar și că l-a cumpărat în 2015. De precizat că în declarația din 21 decembrie 2015 acest te­ren nu apare, ceea ce înseam­nă că fie a fost achiziționat în intervalul 22-31 decembrie, fie nu a fost trecut în declarația precedentă. Tot în mai 2016 a menționat salarii de la MAE în valoare de 47.464 lei și dividende în valoare de 58.413 lei de la RS Brokerasist SRL, lichidată cu nouă luni înainte.

Afacerile tatălui din Brazilia

   În data de 1 martie a.c., site-ul de investigații „Rise Project“ a publicat primul episod al unei ample anchete despre afacerile președintelui PSD, Liviu Dragnea. Inevitabil, jurnaliștii au publicat informații detaliate despre Mugurel Gheorghiaș, poreclit „Melcul“, fost coleg de facultate, fost coleg de trupă rock al șefului PSD și acționar al firmei Tel Drum. Acesta a înființat în Brazilia o firmă, M&J Investimentos Turísticos, pentru investiții în hoteluri, restaurante și alte imobiliare încă din 2010. La înființare, capitalul social al firmei a fost de 1,8 milioane de reali (moneda națională a Bra­ziliei), echivalentul a aproape un milion de dolari în 2010. Jurnaliștii „Rise Project“ au descoperit că, timp de un an, Gheorghiaș a introdus de cel puțin șase ori în Brazilia sume de bani descrise drept „investiții directe din România“.

„Melcul“ cultiva struguri și deținea o societate de asigurări

   O anchetă a cotidianului „Ade­vărul“ din iulie 2011 arăta faptul că cei doi foști colegi ai baronului de Teleorman, res­pectiv Mugurel Sorin Gheor­ghiaș „Melcul“ și Liviu Lucian Dobrescu „Șobo“, care au devenit acționari majoritari, cu 44%, respectiv 43,9%, ai TelDrum, în anul 2006 nu-și permiteau să dețină pachetul majoritar al unei firme cu o cifră de afaceri de peste 40 de mili­oane de euro pe an.

   Gheorghiaș a fost directorul unei firme de asigurări din Buzău. În 2006, și-a înființat propria societate de asigurări, Accentasig, și a luat-o ca partener de afaceri pe soția sa, Ramona. Deși a pornit de la un singur angajat și venituri anuale de 10.000 de euro, după ce a intrat la SC TelDrum SA, firma de asigurări a ajuns în 2009 la o cifră de afa­ceri de 35.000 de euro. Mai mult, în 2010, în afacerea cu asigurări a intrat și un director al TelDrum, Petre Pitiș. Contribuția acestuia din urmă se vede în cifre: în iunie 2010, firma Accentasig a primit autorizația de funcționare ca broker de asigu­rări și și-a deschis trei filiale în Buzău. Compania figura, în urmă cu șase ani, pe site-urile de oferte de muncă, cu zece angajați și cu o cifră de afaceri de peste 250.000 de euro.

   „Melcul“ deține la Podgoria câteva zeci de hectare de viță-de-vie pe care o întreține cu utilaje achiziționate în 2007, printr-un program de finanțare al Uniu­nii Europene. „Sediul este în casa bătrânească a bunicilor din partea tatălui, un cunoscut învăță­tor din Râmnicu Sărat. Dincolo de gardul moșiei este însă o casă cu etaj, neterminată, ferestrele de la etaj neavând încă tocuri și geamuri. «La casa bătrânească, pe care au renovat-o în ultimii ani, au și o fermă de porci. Se descurcă, pentru că mai vând struguri toam­na sau vin vărsat, că au vie multă», ne-a spus o funcționară din Pri­m­ă­ria Podgoria. Ea a adăugat că Gheorghiaș mergea la București, în piață, să vândă struguri. «Încăr­cau o dubă cu struguri și mergeau prin piețele din marile orașe să vândă. Are certificat de producător și mai face și el un ban», a mai spus femeia. De altfel, pe internet există anunțuri de vânzare de struguri, postate, în 2006 și 2007, de Gheorghiaș: «Oferim chasselas, muscat hamburg, afuz-ali, coarnă, calitatea I – sortați, cizelați, ambalați la lădițe de 6 kg, așezați pe un strat – asigurăm și transport (contra cost suplimentar)» “, se arată în ancheta „Adevărul“.