Meciul cu Unirea Slobozia, decisiv pentru promovare
Cele mai harnice sportive din Buzău sunt handbalistele antrenate de Romeo Ilie. Echipa locală de handbal feminin și-a reluat pregătirile pentru prima etapă a stagiunii, rundă care se anunță decisivă pentru viitorul grupării buzoiene, având în vedere faptul că, pe 25 ianuarie, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”
, va sosi principala contracandidată la accederea în primul eșalon, echipa Unirea Slobozia.
„Fără cantonament, dar cu antrenamente dublate“
Perioada scurtă până la ora jocului cu Unirea Slobozia a făcut ca oficialii buzoieni să anuleze stagiul de pregătire pentru această iarnă. Președintele Ștefan Miloș a declarat că jucătoarele de la HM Buzău urmează un program strict de pregătire, cu zile în care au și două ședințe de antrenament: „Timpul nu ne-ar fi permis să organizăm un cantonament ca la carte și, decât să cheltuim niște bani în van pentru a organiza un stagiu de pregătire în pripă, am optat pentru pregătirea la Buzău, aici unde jucătoarele urmează un program strict sub supravegherea domnului antrenor. Sunt zile în care fetele vor avea și două antrenamente pe zi, totul pentru a fi cât mai pregătite la ora jocului cu Unirea Slobozia”.
Turneu de pregătire pentru Slobozia
Cum jocul este cel mai bun antrenament, conducătorii echipei locale de handbal feminin vor să organizeze la finele săptămânii un turneu de două – trei zile în care să participe mai multe echipe din împrejurimi. Întrecerea urmează să aibă loc la Buzău, gazda fiind Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”. „Încercăm să ajungem la un număr optim de jocuri, tocmai pentru ca la ora întâlnirii cu Unirea Slobozia să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Am primit mai multe propuneri pentru diferite jocuri amicale, însă am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să organizăm un turneu la Buzău. Vom încerca să aducem 4 – 6 echipe în cadrul unui turneu care să se desfășoare pe parcursul a două zile. CSM Ploiești și Știința Bacău au confirmat, mai așteptăm până luni – marți să vedem cine va mai participa”, a precizat Romeo Ilie, antrenorul formației din Buzău.