Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău (APIA) a început, din data de 16 iunie, să facă plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 martie 2017 (trimestrul I 2017), conform prevederilor O.M.A.D.R. nr. 1272/2015 cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 1174/2014. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul APIA Buzău, Claudia Stelea, pentru trimestrul I au fost depuse 454 cereri pentru sectorul vegetal şi zootehnic. În sectorul vegetal, suma alocată pentru solicitările venite din partea agricultorilor buzoieni este de 2,92 milioane lei, iar pentru cel zootehnic, de circa 476 mii lei. Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare nu sunt solicitări, astfel că nu a fost atribuită nicio sumă. Situaţia de anul acesta nu diferă faţă de cea de anul precedent pentru că, aşa cum ne precizează directorul APIA, solicitanţii sunt cam aceeaşi de la an la an, nefiind aproape nici o modificare.