Fermierii nu respectă programarea transmisă de APIA pentru depunerea cererilor pentru subvenţii

Fermierii buzoieni nu se înghesuie să depună cererile de sprijin pe suprafaţă la APIA. Directorul Agenţiei judeţene de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Claudia Stelea, spune că s-au înregistrat până acum, de la începutul lunii martie, 60% din solici­tările beneficiarilor de subvenţie.

Un aflux este aşteptat pe ultima sută de metri a perioadei de  primire a cererilor şi aceasta în con­diţiile în care fermierii au fost programaţi pe zile şi ore să se prezinte la APIA. „Ne vom confrunta şi anul acesta, ca de altfel în fiecare an, cu o concentrare de cereri în ultimile zile ale campaniei”, susţine Claudia Stelea. Cultivatorii de teren mai au la dispoziţie încă o lună şi jumătate să depună solicitările de sprijin pe suprafaţă de la Uniunea Europeană, în cazul în care nu au depus dosarele la data la care trebuiau să o facă, în baza ­programărilor primite prin înştiinţare la domiciliu. După data de 15 mai va mai exista o perioadă de graţie, până pe 10 iunie, în care se vor mai putea depune cereri, însă fiecare zi de întârziere după 15 mai va însemna diminuarea valorii subvenţiei cu 1%.