Fermierii din Largu și Rușețu, interesați de înființarea grupurilor de producători

Agricultorii au participat la consilierea organizată de Camera Agricolă Județeană și Compartimentul de Dezvoltare Rurală Buzău

Un număr de 21 de fermieri din comunele Largu și Rușețu, dar și reprezentanți ai autorităților locale, au participat la o acțiune de consiliere organizată vinerea trecută, în cea de-a doua localitate menționată, de către funcționari ai Centrului Teritorial Rușețu al Camerei Agricole Județene și reprezentanți ai Compartimentului de Dezvoltare Rurală Buzău.

         Principalele teme ale acțiunii, organizate la Rușețu au fost oportunitățile constituirii grupurilor și organizațiilor de producători, precum și modalitățile de accesare a sprijinului financiar nerambursabil acordat acestor forme asociative reprezintă o temă de interes pentru agricultorii buzoieni. “În prezent, pentru a se încuraja crearea formelor asociative în agricultură se accordă finanțare pentru înființarea grupurilor de producători prin Măsura 142. Grupurile de producători sunt considerate o șansă a fermierilor de a-și întări puterea economică prin creșterea capacității de negociere în vederea obținerii unor prețuri mai bune atât la cumpărarea în comun de input-uri necesare producției, cât și la valorificarea produselor pe piață, dar și reducerea costurilor de producție prin exploatarea unor suprafețe de teren care permit aplicarea tehnologiilor moderne, competitive de producție sau un acces mai ușor la fondurile europene și la contractarea creditelor bancare”, ne-a declarat Dumitru Socol, directorul Camerei Agricole Județene (CAJ) Buzău, precizând că în urma consilierilor de la Rușețu s-a constituit nucleul pentru înființarea unui grup de producători și a unei asociații, juristul instituției urmând a-i sprijini în demersurile ce trebuie urmate.

 

          Sprijin acordat în funcție de valoarea producției comercializate

          Potrivit specialiștilor CAJ Buzău, grupurile de producători sunt persoane juridice având o gestiune economică proprie și pot fi atât societățile comerciale, cât și cooperativele agricole sau asociațiile agricole care au obținut de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale un aviz de recunoaștere. În vederea obținerii recunoașterii, grupul de producători, format din cel puțin cinci membri, trebuie să dovedească prin evidența contabilă o valoare minimă a producției comercializate, pentru grupa de produs pentru care se solicită recunoașterea, de cel puțin 10 mii de euro (echivalent în lei) și deținerea unui sistem centralizat de contabilitate și facturare. Poate fi membru al unui grup de producători oricine deține legal o bază de producție și își declară în scris intenția de a comercializa cel putin 75% din producția agricolă proprie în cadrul  grupului. Totodată, membrii grupului sunt obligați să aplice reglementările adoptate de grupul de producători cu privire la raportarea producției și protecția mediului înconjurător. De asemenea, trebuie să facă parte doar dintr-o singură organizație de producători pentru comercializarea unuia sau mai multor produse care fac obiectul organizării comune de piață, conform legislației în vigoare, legislația in domeniu fiind dată de Ordonanța Guvernului nr. 37/2005 și actele subsecvente.

          Pentru a încuraja crearea formelor asociative în agricultură se acordă finanțare pentru înființarea grupurilor de producători prin Măsura 142, obiectivul general al măsurii fiind dezvoltarea echilibrată a relațiilor dintre producători și sectoarele de procesare și comercializare, precum și adaptarea producției din punct de vedere calitativ și cantitativ la cerințele consumatorilor. Beneficiarii sunt grupurile de producători recunoscute oficial începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2013.

          În cadrul Măsurii 142 se acordă sprijin public nerambursabil de 100%, conform anexei Regulamentului CE nr. 1.698/2005. Suma acordată prin această măsură se calculează anual în funcție de valoarea producției anuale comercializate de către grupul de producători recunoscut. Astfel, o primă grilă de sprijin este de  5% în primii doi ani, 4% în al treilea an, 3% în anul patru, 2% în al cincilea an din valoarea producției comercializate de până la 1.000.000 Euro, iar cea de-a doua formulă de sprijin este de 2,5% în primii doi ani, 2,0% în al treilea an și câte 1,5% în anul al patrulea și respectiv al cincilea din valoarea producției comercializate care depășește 1 milion Euro.

          Sprijinul se acordă pentru grupurile de producători recunoscute care activează în sectorul  agricol (culturi de câmp, horticultură, viticultură, creșterea animalelor etc.) și în sectorul forestier pentru produse lemnoase și nelemnoase. Sesiunea de depunere a proiectelor pentru Măsura 142 a fost deschisă în data de 3 decembrie 2008 și este o sesiune continuă, alocarea financiară pentru această măsură fiind de 138.855.905 euro.

          Tot cu ocazia acțiunii de consiliere, fermierii participanți la întâlnirea de la Rușețu au primit și materiale informative cuprinzând date despre Măsura 142 “Înființarea grupurilor de producători”, Măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri”, Măsura 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență” sau despre condițiile de obținere a avizului de recunoaștere a grupurilor de producători, materiale elaborate de specialiștii Camerei Agricole Județene Buzău.