*Beneficiarii eligibili vor încasa bani în plus atât la producţia animalieră, cât şi la cea vegetală
Puţinii fermieri buzoieni care au solicitat ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor în sectorul de agricultură ecologică au parte de o veste bună, în curând urmând să primească fonduri suplimentare pentru activitatea lor.
*Beneficiarii eligibili vor încasa bani în plus atât la producţia animalieră, cât şi la cea vegetală
Puţinii fermieri buzoieni care au solicitat ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor în sectorul de agricultură ecologică au parte de o veste bună, în curând urmând să primească fonduri suplimentare pentru activitatea lor.
Măsura are la bază decizia reprezentanţilor Ministerului Agriculturii de a suplimenta fondurile acordate iniţial, pentru a se reuşi absorbţia întregului buget de 3.098.000 euro, alocat din FEGA, plăţilor suplimentare aferente exploataţiilor aflate în perioada de conversie în anul 2010. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, hotărârea are la bază faptul că, în urma controlului efectuat de APIA, numărul de beneficiari eligibili a fost mai mic decât cel estimat. În aceste condiţii, plăţile anuale suplimentare maxime/exploataţie au fost recalculate şi excedentul de 981.400 euro s-a realocat cu menţinerea valorilor procentuale iniţiale de alocare. Astfel, în funcţie de numărul de beneficiari eligibili, plăţile cresc cu 41 la sută la producţia vegetală şi 79 la sută la producţia animalieră.
Pe lângă majorarea sumelor acordate, reprezentanţii executivului au stabilit printr-o Hotărâre de Guvern o serie de modificări privind suprafeţele agricole eligibile şi definirea mai clară a certificatului de conformitate. Pentru a încuraja un număr cât mai mare de fermieri să încerce accesarea de fonduri, o altă măsură a vizat stabilirea perioadei de depunere a cererilor pentru anul 2011 între 1 septembrie – 15 octombrie 2011 şi eliberarea documentelor justificative de către organismele de inspecţie şi certificare până la data de 15 octombrie 2011. De asemenea, s-a mai stabilit şi modificarea termenului de efectuare a controlului la faţa locului, care va începe la data de 1 noiembrie 2011. Toate aceste măsuri sunt justificate având în vedere numărul redus de aplicanţi pentru această formulă de sprijin, judeţul nostru numărându-se printre unităţile administrative în care solicitările au putut fi numărate pe degete. Astfel, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Centrului Judeţean APIA, la Buzău au fost depuse 12 dosare, dintre care zece au fost validate pentru plată, cele două solicitări respinse neîndeplinind condiţiile de eligibilitate, dovedindu-se că fermierii nu au cultivat terenul. Ulterior, au fost emise decizii de plată pentru suma totală de 22.805 euro, respectiv de 97.418 lei, suma reprezentând sprijinul acordat pentru 557,69 de hectare de teren şi 410 familii de albine.