La finalul săptămânii trecute, mai exact pe data de 9 iunie, la Consiliul Județean a avut loc o întâlnire între fermierii buzoieni și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenției de plăți și Intervenție pentru Agricultură, Direcției pentru Agricultură a Județului Buzău, Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN – SA, alături de specialiști ai Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău.
Scopul principal al acestei întâlniri între specialiștii din domeniul agricol și fermierii buzoieni care activează în sectoarele legumicol și pomicol, care sunt constituiți în diverse forme de organizare sau care sunt interesați de asociere și accesare de fonduri europene, a fost cel de a identifica soluții în vederea realizării unor proiecte integrate privind producerea, valorificarea și procesarea producției de legume și fructe, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Un punct important al acestor dezbateri, găzduite vineri, de sala de ședințe a Consiliului Județean, l-a reprezentat încurajarea asocierii producătorilor agricoli buzoieni și înființarea de cooperative agricole, grupuri de producători, organizații de fermieri, pentru ca aceștia să poată valorifica tot mai eficient producțiile realizate și pentru a accesa mai ușor fonduri europene. De asemenea, s-a subliniat importanța constituirii în cadrul bazinelor legumicole și pomicole a unor centre de colectare, procesare legume-fructe și depozite frigorifice.
În cadrul întâlnirii, fermierilor buzoieni li s-au explicat avantajele pe care le prezintă formele de organizare precum cooperativele agricole, grupurile sau organizațiile de producători, care pot determina cantități mai mari de produse, de o calitate superioară, la un preț mai bun și într-un timp mai scurt. Totodată, prin asocierea în aceste forme de organizare, fermierii buzoieni au șansa de a încheia contracte cu marile lanțuri de magazine.