„Omul este măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras).
Dar când organismul uman îşi pierde măsura? Excesul poate afecta, într-adevăr, atât conştiinţa cât și fibra intimă a omului, cu efecte diferite. Ego-ul nemăsurat invadează viaţa celor din jur, iar înmulţirea necontrolată a celulelor poate invada viaţa proprie, purtând numele de cancer.
Neplăcut chiar şi să citiţi acest cuvânt, nu-i așa? Unii îi spun „rac”, alţii „tumoră cu celule femeiești” (cele cu „celule bărbătești” fiind popular considerate benigne). Doctorii îi spun neoplazie, tumoră malignă sau în diverse alte feluri nepătrunse pentru înţelesul bolnavilor. Celulele unui anumit ţesut încep să prolifereze la un moment dat prea rapid, sub forme modificate, imature şi consumatoare de spaţiu şi energie, atât local cât şi la distanţă. Se produce astfel o expansiune în exces a tumorii, neguvernată de legile „democratice” ale organismului, pe care îl sfidează.
Sec, unul din patru europeni poate fi atacat în cursul vieţii de acest imperiu al răului.
Orice război de invazie are cauzele lui care ţin atât de pofta agresorului cât şi de slăbiciunea victimei.
Forţele invadatoare pot folosi agenţii cancerigeni „infiltraţi” în corpul victimei; aceşti spioni pregătesc viitorul atac prin poluare, alimente cu conservanţi periculoşi, prin tutun, sau sub forma unor viruși predispozanţi. „Războiul psihologic” atât de discutat astăzi intervine în producerea cancerului fie prin arma convenţională a stressului cotidian, fie prin marile încercări ale vieţii, afectând sistemul de apărare al victimei. „Agenţii de influenţă” trebuie deconspiraţi şi „condamnaţi” la dispariţie.
„Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”… Pe lângă identificarea posibilului pericol extern, nu trebuie uitată culegerea de informaţii şi pregătirea armatei proprii. Istoricul familial ne poate spune în ce teritoriu al organismului s-au desfăşurat eventualele atacuri ale cancerului asupra părinţilor, bunicilor sau fraţilor; repetarea istoriei POATE fi evitată de această dată prin efectuarea unor analize genetice care ne pot semnala pericolul. Corpul nostru POATE fi „fortificat” prin sport, alimente cât mai naturale şi, mai ales, prin dobândirea unui zâmbet spre noi înşine, fără a ne lăsa dominaţi de tumultul exterior. În istorie, nu puţine ţări cu armată puternică au fost atacate pentru că starea psihicului naţional era la pământ!
Niciun război nu seamănă cu altul. Agresiunea cancerului poate fi bruscă, sub forma unui „blitzkrieg” brutal, cu simptome revărsate dureros şi invalidant în câteva zile asupra organismului, sau se poate desfăşura treptat, tăcut, dar nu mai puţin periculos; sunt nenumărate cazuri de pacienţi care s-au prezentat la medic în stadii avansate ale unor tumori, cu simptome aparent neglijabile, dar apărute de ani de zile („dar nu m-a durut, domnu’doctor”). „Simplă greaţă”, „banală astenie”, „trecătoare constipaţie”???? Treceţi-le prin filtrul medicului de familie sau al medicului specialist! Doar ei pot înlătura ghilimelele acestor expresii… după efectuarea unui consult şi a unor investigaţii necesare. Nu vă puteţi autoprescrie o ecografie sau o colonoscopie… aşa cum nu foloseşte în război să trimiţi un avion de observaţie când inamicul te atacă utilizând rachete intercontinentale. Nu uitaţi controalele periodice fie şi fără motiv – îţi păzeşti graniţele şi dacă nu te ameninţă nimeni!
Diagnosticul de certitudine al cancerului, indiferent de localizarea lui , poate fi stabilit NUMAI după obţinerea unei probe de ţesut (prin investigaţie sau operaţie) care să permită efectuarea unui examen histopatologic, „la microscop”. NUMAI atunci se poate comunica pacientului diagnosticul.
Este poate cel mai greu moment din viaţa unui bolnav… şi, nu de puţine ori, şi dintr-a unui medic. Dar acest moment trebuie asumat de către amândoi, nu numai în privinţa consecinţelor neplăcute, cât mai ales prin prisma A CEEA CE ESTE DE FĂCUT. Bolnavul cu acest diagnostic NU ESTE SINGUR în faţa inamicului. Lupta va fi dură, dar NU FĂRĂ SPERANŢĂ. Măsura ei este dată de familie, de prieteni, de echipa medicală… şi, nu mai puţin, de bolnav însuşi.
În secolul 21, secolul conflictelor armate “inteligente” (!?), ŞI războiul împotriva cancerului se face folosind arme psihologice, informatice, înalt tehnologice. Despre această triadă şi, mai ales, despre dimensiunea ei umană, vom vorbi în fereastra de lunea viitoare.
Dr. Costin DUŢU
Medic primar chirurg, doctor în știinţe medicale, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, Clinica Sapientek, 0238.721.722.